Un crez, o lume, un destin… Vasile Lucaciu, Erou al Natiunii Romane – Studiu monografic de Gavril Babiciu

Un crez, o lume, un destin… Vasile Lucaciu, Erou al Natiunii Romane – Studiu monografic de Gavril BabiciuDownload

Sisesti Vatra Strabuna – Volumul VII

Sisesti Vatra Strabuna – Volumul VIIDownload

ŞIŞEŞTI VATRĂ STRĂBUNĂ Volumul VI

ŞIŞEŞTI

 

VATRĂ STRĂBUNĂ

 

 

Volumul VI

 

 

Şişeşti, 14 august 2016

Iubire nemărginită faţă de Şişeşti şi şişeşteni;

Mulţumiri celor care au cinstit prin scris

plaiul meu natal;

Stimă şi recunoştinţă cititorilor.

Gavril Babiciu

 

 

 

 

Editura EUROTIP

Baia Mare, 2016

 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Şişeşti – vatră străbună. – Baia Mare : Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”,     2003-      vol.      Vol. 6 / Asociaţia “Renaşterea Şişeşteană” ; coord.: Gavril Babiciu. –  Baia Mare : Eurotip, 2016. – ISBN 978-606-617-230-1 I. Asociaţia “Renaşterea Şişeşteană” (Şişeşti) II. Babiciu, Gavril (coord.) 008(498 Şişeşti)(063) 008(498 Şişeşti)(063)

Tipar EUROTIP Baia Mare str. Dacia nr. 4 tel/fax: 0262.211.118 e-mail: eurotipbm@yahoo.com http://www.eurotip.ro

 

 

 

Menţiuni speciale:

Adresăm mulţumirile noastre sincere tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui volum, în special domnului primar al comunei Şişeşti, Mircea Ioan Tentiş şi tuturor consilierilor, fără sprijinul cărora nu se putea edita.

Răspunderea pentru conţinutul lucrărilor cuprinse în acest volum revine autorilor.

Coperta 1: Cornul secular din grădina Văsălichi Picului din Şişeşti.

Coperta 2: O parte din familia lui Tanasie Babiciu din Şişeşti. De la stânga la dreapta: Ileana, Saveta, soţia sa; Parasca, Nicolae, Dumitru şi Gheorghe. Fotografia a fost realizată în anii 1944 în Şişeşti de către Vasile, fiul părintelui dr. Epaminonda Lucaciu, ne spune văduva Floare Babiciu din Lucăceni, soţia lui Nicolae (sus). Familia Dumitru Babiciu din Şişeşti la 16 Mai 1944 (jos).

Coperta 3: Grupul de colindători format de Alexandru Tentiş din Şişeşti (sus). Membrii Ansamblului „Vasile Lucaciu” din Şişeşti coordonat de Valerica şi Iuliu Şurani.

Coperta 4: Monument din Piatră la intrarea în satul Negreia, comuna Şişeşti. Este realizat de Găvrilă Cusco din Negreia, cel care a “semănat” o mulţime de troiţe, cruci şi statui pe drumul dintre Şişeşti-Negreia.

 

 

Motivaţia primei coperţi a acestui volum:

În Graiul Maramureşului, Vineri, 17 august 2007, redactorul Alec Portase a scris articolul: Un corn din vremea lui Ştefan cel Mare. Monument al naturii (încă) nedeclarat, în care consemna printre altele: „Măsurăm circumferinţa arbustului, la înălţimea de un metru faţă de pămînt: rezultă că are circumferinţa de 2 metri şi 5 centimetri. Apreciem diametrul la 60 de centimetri, înălţimea la 8 metri. Este deosebit de rămuros şi este doldora de coarne coapte, dulci-acrişoare, aromate. Cît este de bătrîn cornul? – îl întreb pe Văsălica Picului, proprietarul cornului. “Tata şi bunicii mi-au spus că îl ştiu atît de gros de când erau ei prunci. Cred că acest corn este de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Aş săpa la rădăcina lui, poate oi găsi acolo o comoară ascunsă. Semnalez această mare raritate autorităţilor abilitate pentru a face demersurile ca acest corn să fie declarat monument al naturii, adică să fie ocrotit de lege. Un gărdişor protector în jurul lui, ca şi o tăbliţă de prezentare sînt absolut necesare.” Asociaţia „Renaşterea Şişeşteană” prin adresa nr. 22 din 12 august 2007 a solicitat Agenţiei de Protecţie a Mediului Maramureş, declararea cormului ca Monument al naturii, dar nu s-a primit nici un răspuns. Poate că acest demers al nostru va avea un ecou pe măsura valorii monumentului prezentat pe prima copertă.

Cuvinte cu putere multă

 

Tăria cuvântului scris constă în statornicia lui. Mesajul transmis este acelaşi chiar dacă generaţiile se schimbă, percepţia lui putând fi doar uşor nuanţată.

În anul 2002, împreună cu un grup restrâns de şişeşteni am încropit un buchet de „epistole” în care am elogiat Şişeştiul şi locuitorii lui. Acum, în 2016, mai multe persoane, consăteni, dar şi mulţi alţii, care sunt alături de noi, încercăm să arătăm evoluţia socială, culturală şi indirect şi cea politică din comuna noastră dragă. Totodată simt că am îmbătrânit şi tot mai des îmi zic: stai moşule, statutul tău este „în retragere”, respectă-ţi-l! Oricum, continuitate va exista…

Asociaţia «Renaşterea Şişeşteană» prin Consiliul Director, dar mai ales prin preşedintele ei executiv, este datoare faţă de locuitorii comunei Şişeşti să facă din sărbătoarea „Şişeşti – Vatră străbună”, cum denumesc eu activităţile periodice pe care le-am organizat, ca ziua de Sfântă Mărie Mare să devină „Ziua Recunoştinţei” pentru fiecare şişeştean ori unde s-ar afla. Consider că ei trebuie îndemnaţi, sfătuiţi, invitaţi, ca în această zi să fie alături de părinţii, fraţii şi surorile lor şi împreună cu fiii întregului sat să petreacă în cântec, joc, voie bună şi armonie şi să cinstească Şişeştiul, tradiţiile şi istoria şişeştenilor.

Demersul nostru referitor la realizarea volumelor „Şişeşti – Vatră Străbună” este de natură sentimentală. Am dorit ca toate datele, informaţiile, despre care am luat la cunoştinţă, să fie adunate la un loc pentru a putea fi citite, studiate şi analizate de către toţi şişeştenii doritori. Am vrea ca persoanele interesate de viaţa satului nostru să nu meargă pe cărări paralele cu cei care au străbătut deja acest drum, ci să-şi consume energia, dorinţa, vocaţia şi chiar ambiţia, pentru lucruri noi, lucruri pe care generaţiile anterioare nu le-au realizat.

 

Gavril Babiciu

Comuna Şişeşti. Realizările obţinute constituie temelia proiectelor viitoare

Comuna Şişeşti.

Realizările obţinute constituie temelia proiectelor viitoare

Mircea Ioan Tentiş

Primarul comunei Şişeşti

 

Primul meu gând se îndreaptă spre locuitorii comunei Şişeşti care la 4 iunie anul curent mi-au fost alături şi prin opţiunea lor au condus la obţinerea unui nou mandat de primar. Îi încredinţez că, în interesul lor, dar şi a celor care au avut alte opinii, îmi voi pune întreaga capacitate de muncă de care dispun.

Foto.: Centrul comunei Şişeşti

 

Am fost un primar al tuturor locuitorilor din comuna Şişeşti, indiferent de afinităţile lor politice sau religioase. Singurul obiectiv mi-a fost să facem din comuna noastră o zonă prosperă şi atractivă în care locuitorii comunei să poată să-şi manifeste priceperea şi hărnicia spre binele familiilor lor şi a întregii comunităţi. De aceea, mulţumesc membrilor Consiliului Local care şi-au încheiat mandatul lor în acest an pentru sprijinul acordat în luarea celor mai bune hotărâri pentru realizarea unor proiecte ce s-au derulat în comuna noastră şi de care au beneficiat şi beneficiază locuitorii din toate satele comunei Şişeşti.

Realizările obţinute în ultimii patru ani constituie o importantă garanţie şi o temelie sigură pentru implementarea unor proiecte viitoare care să aibă un impact şi mai puternic în dezvoltarea comunei noastre. Sunt convins că membrii noului Consiliu Local, oameni responsabili şi care au câştigat încrederea locuitorilor comunei vor conlucra în promovarea celor mai bune proiecte dând prioritate celor legate de îmbunătăţirea vieţii tuturor.

În mod succint voi puncta câteva din realizările noastre:

Proiecte europene finalizate:

“Modernizare drumuri, infiinţare centru After School în localitatea Şurdeşti, organizare festival “Udatorul din Şurdeşti”, achiziţie utilaje pentru interventii in situatii de urgenţă, in comuna Sisesti, judetul Maramures”, finantat prin PNDR masura 322.

,,Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia si populatia rurală si punerea în valoare a moştenirii rurale“.

Valoarea totală a finanţării este de aproape 3 milioane de euro. S-au realizat:

– achiziţia de utilaje pentru interventii în situatii de urgentă: un buldoexcavator si un ATV echipat pentru stingerea incendiilor;

– dotari la Caminul Cultural din localitatea Şurdeşti constând în 300 de scaune, mobilier si calculatoare;

– s-a finalizat constructia centrului After School in localitatea Şurdeşti;

– achizitia de instrumente muzicale si echipamente electronice necesare pentru organizarea Festivalului “Udatorul din Şurdeşti”;

 

– asfaltarea a 15 km. de strazi în toate localitatile

Prin Asociatia GAL Mara Natur care are în componenţa sa 51 de membri (15 autoritaţi publice, 28 parteneri privati, 8 ONG-uri),  s-au finalizat, alte 3 proiecte europene:

“Modernizare drum local în satul Plopiş” în valoare de aproape 50.000 euro;

“Amenajare drum agricol Sisesti–Danesti” în valoare de peste 25.000 euro;

“Infintare centru de informare turistica în comuna Sisesti” în valoare de 80.000 euro.

Se implementează proiectul: ,,Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” care are ca scop valorificarea potenţialului turistic al bisericilor de lemn recunoscute ca valori ale patrimoniului mondial UNESCO şi ale patrimoniului cultural de importanţă naţională. În acest proiect iniţiat şi promovat de Consiliul Judetean Maramures, Primăria comunei Sisesti, Parohia Greco-Catolică Şurdeşti şi Parohia Ortodoxă Plopiş sunt parteneri şi beneficiari. Prin acest proiect comuna Sisesti a beneficiat de amenajarea unor parcări şi alei pietonale; organizarea unor puncte de informare turistică; asigurarea iluminatului ornamental; amenajarea unor grupuri sociale precum şi de modernizarea drumurilor de acces spre bisericile monumente UNESCO din Şurdeşti şi Plopiş.

 

 

 

 

 

Foto.: În drum spre Biserica de lemn din Şurdeşti

 

Educatie:

Una din prioritatile administratiei publice locale este modernizarea instituţiilor scolare si creerea de condiţii optime pentru desfăsurarea procesului de învăţământ în scolile din comuna Sisesti.

La şcoala din Şişeşti s-au efectuat lucrari de reabilitare totală la clădirea nouă, constând în schimbarea învelitorii, înlocuirea instalaţiei electrice si efectuarea unor modernizări interioare, în valoare totală de peste 100.000 lei.

La şcoala din Cetăţele s-a construit un nou grup social şi s-a extins spaţiul de învăţământ prin amenajarea unei noi săli de clasă, pentru ca elevii ce urmează cursurile în cladirea Şcolii vechi să fie transferaţi aici, mai ales că acea clădire este retrocedată fostului proprietar. Valoarea lucrărilor de extindere şi reabilitare a Şcolii, inclusiv cu schimbarea invelitorii, sunt de aproximativ 100.000 lei.

S-a realizat asfaltarea curţilor de la şcolile din localităţile Şişeşti, Şurdeşti şi Dăneşti, lucrari în valoare de aproximativ 400.000 lei.

S-a realizat încalzirea centrală în şcolile din localităţile Şurdeşti, Cetăţele si Dăneşti în valoare de aproximativ 25.000 lei. Lucrările s-au realizat si cu sprijinul financiar, în valoare de 15.000 euro, a unei fundatii olandeze cu care am colaborat în ultimii 4 ani pentru toate obiectivele.

Din bugetul local dorim să finanţăm în urmatorii ani locuri de joacă în incinta fiecărei şcoli, să realizam terenuri de sport la şcolile din Negreia, Plopiş, Cetăţele şi Bontăieni.

In anul 2016 s-a lansant o finanţare guvernamentală prin care se doreste obtinerea de către toate unitaţile de învăţământ a autorizatiei sanitare de functionare. În urma solicitarior Primariei Comunei Sisesti au fost incluse în obiectivele de investii finanţate de Guvern proiectele de modernizare la toate şcolile din comuna Sisesti,

– suntem în faza de întocmire a proiectelor tehnice care urmează să fie depuse la MDRAP urmând ca după realizarea licitaţiilor să începem efectiv lucrarile.

Sport:

In anul 2014 s-a dat în folosinţă terenul de fotbal ,,Satinec Arena” pe care evoluează în campinatul ligii IV echipa „Unirea” Sisesti.

Se construieşte un nou teren de fotbal în localitatea Negreia. Dorim să construim terenuri de sport multifunctionale în Cetăţele şi Şurdeşti.

 

Căminele cuturale:

Comuna Sisesti a depus proiectul ,,Modernizare cămine culturale în localităţile Şurdeşti şi Bontăieni” în valoare de 500.000 euro fără tva, care constă în extinderea si modernizarea celor două cămine, proiect finanţat din fonduri europene, sub-masura 7.6 „Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural” aferentă noului PNDR 2014-2020. Suntem la faza de aprobare a proiectului tehnic, urmând ca lucrările să înceapă în anul 2017.

In acest an avem bugetată începerea lucrărilor de extindere si modernizare la Caminul cultural din localitatea Plopis, capacitatea acestuia va fi de 250 locuri. Deasemenea, în acest an dorim să realizăm proiectele tehnice pentru Căminele Culturale din localităţile Cetăţele, Şişeşti şi Negreia.

Pe plan cultural, Primaria Comunei Şişeşti organizează, conform tradiţiei, Festivalul “Udatoriul din Şurdesti”, cel mai important eveniment cultural din comună. Deasemenea, sprijină financiar activitatea Ansamblului “Vasile Lucaciu” Şişeşti, coordonat de instructorii: Valerica si Iuliu Surani care reprezintă în mod onorabil comuna noastră la diferite evenimente cultural-artistice.

Religie:

În ultimi 4 ani, Primaria Comunei Şişeşti a sprijinit financiar cultele religioase din comună, cu aproximativ 400.000lei. Beneficiare au fost: Parohia Ortodoxă din Şişeşti, Parohia Greco-Catolică din Şurdeşti si Parohia Ortodoxă din Plopiş. Deasemenea, Primaria Comunei Sisesti va semna un parteneriat cu Muzeul Judetean Maramures si Parohia Greco-Catolică Şişeşti în scopul reabilitării Complexului muzeal “Vasile Lucaciu”. În acest sens s-au început demersurile pentru realizarea unui proiect tehnic în vederea reabilitării obiectivelor ce-l compun, urmând înaintarea acestuia la Ministerul Culturii pentru obţinerea unui sprijin financiar.

Energie:

In anul 2009 Primaria Comunei Şişeşti a început demersurile pentru constructia a două posturi de transformare electrică în localitatea Şişeşti care să îmbunătăţească nivelul de tensiune electrică în zonele: spre Baia Sprie si Prilog. Cu sprijinul deputatului Doru Lese, presedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputatilor, am obtinut o finanţare în valoare de cca 300.000 euro. Lucrarile au fost finalizate la începutul anului 2013.

In ultimii 2 ani datorită demersurilor înteprinse de Primaria Comunei Sisesti au fost efectuate modernizări ale reţelelor electice în valoare de aproximativ 1.500.000 lei în toate localităţile din comună. Deasemenea, s-au efectuat lucrări de modernizare a liniei de medie tensiune Grosi–Negreia, care leagă cu energie electrică comunele Grosi, Dumbravita şi Şişeşti care a creat mari probleme consumatorilor de energie electrică

Costurile energiei electrice pentru iluminatul public în Comuna Şişeşti se ridică anual la aproximativ 150.000 lei. În vederea reducerii cheltuielilor dorim înlocuirea becurilor existente (cca. 700 de becuri de 250 w), cu becuri bazate pe tehnlogia de tip LED. Investiţia ar fi destul de mare dar, factura de electricitate ar scădea la jumătate, costurile ei s-ar amortiza în decurs de aproximativ 3 ani.

Comuna Şişeşti dispune de o reţea stradală de aproape 120 km. si cam tot atatea drumuri agricole. O bună parte din bugetul comunei este cheltuit pentru asfaltarea si pietruirea acestora. In acest domeniu prioritate pentru anii urmatori este continuarea lucrarilor de modernizare a drumurilor, prin lărgirea părţii carosabile la cel putin 4 m. Comuna Sisesti a depus proiectul „Modernizare drumuri în Comuna Şişeşti” în valoare de 1.000.000 euro, proiect finantat din fonduri europene sub-masura 7.2 „Investitii în creerea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” aferentă noului PNDR 2014-2020. Acum suntem în faza de evaluare. Deasemenea, prin Programul National de Dezvoltare Locală finanaţat de Guvernul României am depus proiectul ,,Asfaltare drumuri comunale DC 28, DC 28B”, drumuri de legătură între localitatile Danesti-Bontaieni- Cetatele-Surdesti în valoare de 4.500.000 lei la care aşteptăm finanţarea.

Prioritate vom acorda şi pietruirii drumurilor agricole, deoarece în toate satele comunei există zone de drumuri agricole aproape impracticabile.

Multe alte activităţi frumoase şi utile pentru comunitatea noastră sunt pe agenda Consiliului Local Şişeşti. Toţi locuitorii comunei vor beneficia de realizarea proiectelor viitoare şi de condiţii mai bune de viaţă.

Foto.: Deschiderea oficială a Festivalului „Udătoriul din Şurdeşti”.

SĂRBĂTORIREA ZILEI DE 1 DECEMBRIE LA ŞIŞESTI

SĂRBĂTORIREA ZILEI DE

1 DECEMBRIE LA ŞIŞESTI

 

1 Decembrie

Sărbătoare cu semnificaţie dublă pentru şişeşteni

Gavril Babiciu

În fiecare an, şişeştenii se raportează la trei mari momente în jurul cărora se derulează şi se raportează viaţa şi activitatea lor. Primele două sunt de natură religioasă, primăvara – sărbătoarea de Paşti, cu „mişcarea” udătoriului; vara – Hramul bisericesc, pe care şişeştenii îl prăznuiesc de Sfântă Mărie Mare, 15 August.

Sărbătoarea tuturor care, voluntar sau nu, adună spiritualitatea şişeşteană la unison, chiar dacă temporar în locaţii diferite, este cea de iarnă, din frumoasa şi însemnata Zi de Întâi Decembrie. Dubla ei semnificaţie este dată de faptul că noi şişeştenii ne simţim cu toţii – chiar dacă unii se cred mai, mai, decât alţii – ca făcând parte din falnica naţie română. Nu spun o vorbă mare. Şişeştenii au simţit, simt şi vor simţi româneşte până în veacul veacurilor. La 1 Decembrie sărbătorim, alături de românii aflaţi în toate colţurile lumii, Ziua Naţională a României şi aducem un Omagiu părintelui doctor Vasile Lucaciu, tribunul naţiei, întregitor de Ţară, rămas în conştiinţa noastră şi a multor români, în special din Ardeal, cu supranumele de „Leul de la Şişeşti”.

Trăiască România!

Glorie eternă eroilor făuririi României dodoloaţe!

 

 

 

 

 

 

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia 1 decembrie 1918, în conştiinţa poporului român

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

1 decembrie 1918, în conştiinţa poporului român

 

Ziua de 1 Decembrie 1918, când, cu 97 de ani în urmă, cele 100.000 de inimi adunate acolo, la Alba Iulia, au hotărât Unirea Sfantă a tuturor romanilor intre granitele unui stat unitar si independent cu numele de România, a consfintit ca milioanele de inimi care bateau cu putere in piepturile locuitorilor arcului intracarpatic sa-si vada visul de veacuri implinit: Transilvania sa se uneasca cu “Patria mumă”.

Ideea unitatii noastre nationale a existat de-a lungul secolelor in constiinta poporului roman, manifestandu-se prin limba vorbita si civilizatia comuna atat la oamenii plugurilor, ori la ciobanii cutreieratori ai intregului teritoriu romanesc, cat si la mestesugari, muncitori, negustori, carturari, oameni politici si osteni.

În epoca migraţiilor, spaţiul etnogenetic românesc, închis între Nipru (E), Dunărea Mijlocie (V), Carpaţii Păduroşi (N) şi linia Skok-Jirecek-Philippide (Albania, Nordul Greciei actuale, Rumelia) (S), a servit drept culoar de tranzit, bază de aprovizionare şi atac pentru populaţiile care s-au revărsat spre Bizanţ sau Roma, forţând frontiera nordică a Imperiului, menţinută până în anul 602 pe linia Dunării. Iar această determinantă geo-politică, plasarea, potrivit lui Grigore Ureche, “în calea răotăţilor”, la care s-a adăugat, ulterior, tentaţia bogăţiilor solului şi subsolului românesc, pentru statele cu pretenţii de dominaţie în zonă (Ungaria, Polonia, Hoarda de Aur, Imperiile otoman, habsburgic şi rus) avea să marcheze sensul întregii istorii a românilor, conferinu-le, în evul mediu şi modern imaginea, plastic definită de Simion Mehedinţi de “popor asediat”.

Într-adevăr, concluziona Nicolae Iorga, “Când Nordul a vrut să meargă spre Sud, când Apusul a vrut să se atingă cu Răsăritul, aici s-au întâlnit”. În aceste condiţii, românii au fost obligaţi, pentru a rezista, să găsească, pornind de la modul social specific – obştea ţărănească – forme adecvate de structurare socială şi organizare politico-militară.

Unirea cea Mare într-un singur stat a tuturor teritoriilor locuite de români, temută şi prevenită de vecini prin forţa armelor şi a jocurilor politice, nu a putut fi însă înfăptuită în evul mediu decât pentru un scurt moment, în anii domniei principelui Mihai Viteazul (1593-1601), intrat în conştiinţa istorică românească sub numele de “domnul Unirii”. Dar, în această conştiinţă colectivă, ea a existat întotdeauna ca o trecută realitate de referinţă şi un ideal peren, constituind pentru acţiunea politică, un obiectiv urmărit permanent, cu mijloacele şi în conjunctura internaţională specifică fiecărei epoci în parte.

Foto.: Sala Unirii, din Alba Iulia.

 

Dacă unirea in integrum continua să fie susţinută de toate categoriile sociale, aşa cum rezultă din apelativul dat conducătorului revoluţiei românilor ardeleni de la 1784 – Horea Rex Daciae, din programele reformatoare neoficiale elaborate între 1790-1840, sau din cererea zecilor de mii de ţărani adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj la 5/17 mai 1848 “Noi vrem să ne unim cu Ţara” – programul realist, dictat de raţiuni politice, avea să fie urmat de revoluţionarii democraţi în frunte cu Ion Ghica şi Nicolae Bălcescu.

Ca primă “chestie de viaţă şi putere”, se cerea în anul 1849 – “Unirea Principatelor deocamdată”. În paralel, urmau să fie susţinute propunerile episcopului ardelean Andrei Şaguna de “întrunire a tuturor românilor din statele austriece într-o unică naţiune de sine stătătoare” cu “un cap al naţiei” şi unul “bisericesc” cu o adunare anuală, “a toată naţia spre consultare periodică a intereselor naţionale”.

În pofida adversităţilor, profitând de conjuncturi externe favorabile – Războiul Crimeei (1853-1856) şi cel ruso-turc (1877-1878), “partida naţională”, cu sprijinul populaţiei din toate provinciile româneşti, s-a impus atenţiei Europei, reuşind să-şi atingă obiectivele:

• la 18/30 martie 1856 cele trei judeţe Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, care alcătuiau Bugeacul şi Basarabia istorică, reveneau la trupul Ţării;
• la 24 ianuarie 1859 s-a realizat, apoi, împotriva vrerii Europei, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Unirea Principatelor definitivată la 11 decembrie 1861, când, prin Proclamaţia către Ţară, Cuza (domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, 1859-1861, domnitorul României, 1861-1866) a impus numele de România.

Trecerea la etapa finală a programului unionist, eliberarea teritoriilor aflate sub ocupaţie străină şi realizarea unirii in integrum se impunea ca necesitate, îndeosebi în condiţiile în care, pentru prima dată în istoria existenţei sale statale, Transilvania fusese declarată unilateral parte a Ungariei, la care a fost încorporată prin sifidarea oricăror norme de drept în cadrul statului dualist, în anul 1867, iar în 1878 Rusia introdusese în practica intenaţională negoţul cu teritorii româneşti: Basarabia istorică (adică fâşia litorală a Dunării Maritime şi Bugeacul la schimb cu Dobrogea). În acest scop, România s-a pregătit cu tenacitate pe plan economic, politic şi militar la sfârşitul secolului XIX, optând, în pofida originii şi legăturilor de rudenie ale monarhului său, spre apropierea de Antantă. Sub presiunea opiniei publice, armata sa avea să intre în prima mare conflagraţie mondială, urmărind eliberarea părţilor de teritoriu ocupate şi realizarea, cum avea să se exprime poetul Emil Isac, “pentru toate veacurile”, a unui vis milenar – Marea Unire a tuturor românilor, într-un singur stat, democratic şi independent ca garanţie a progresului naţional.

În pofida numeroaselor vicisitudini prin care trecea poporul român, determinate de ocuparea a două treimi din teritoriul naţional de către trupele germano-austro-ungare, anul 1918 a marcat intrarea procesului de făurire a statului naţional unitar într-o etapă decisivă.

Factorul hotărâtor care a impulsionat lupta pentru întregire, canalizând eforturile întregului neam românesc în direcţia realizării Marii Uniri, l-a reprezentat declanşarea unor ample mişcări populare pentru autodeterminare politică, naţional-statală în toate provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină.

Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român, expresie a unei necesităţi obiective, deziderat pentru care au luptat şi s-au jertfit nenumărate generaţii de înaintaşi, s-a realizat procesual, în etape, în cursul anului 1918.

Desigur, factorul intern, naţional, respectiv lupta hotărâtă a întregului popor român, eroismul şi jertfele sale legendare au jucat un rol determinant, decisiv în înfăptuirea marelui act istoric al făuririi statului naţional unitar român. La rândul lor factorii externi, situaţia internaţională au favorizat împlinirea idealului naţional al poporului nostru. Altfel spus, în contextul acestor evenimente cruciale, istoria poporului nostru, lupta sa de eliberare şi unitate naţională s-au integrat organic în Istoria europeană şi universală. Mişcarea noastră naţională a acţionat în anii primului război mondial şi îndeosebi în anul 1918, caracterizat prin puternice procese revoluţionare, în deplină concordanţă cu celelalte mişcări de eliberare şi unitate naţională ale popoarelor oprimate din Imperiul austro-ungar şi ţarist. După ce preşedintele S.U.A., Woodrow Wilson, a pus, în ianuarie 1918, la baza condiţiilor de negociere a păcii cu Puterile Centrale, principiul naţionalităţilor, mişcarea de eliberare a popoarelor oprimate a marcat un avânt fără precedent, în cadrul căreia un loc proeminent l-a ocupat lupta poporului român pentru întregirea unităţii naţional-statale.

Aceasta a început prin proclamarea Unirii Basarabiei, la 27 martie/9 aprilie 1918, urmată de cea a Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918 şi apoi de cea a Transilvaniei la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.

Acest proces s-a realizat în aceeaşi perioadă cu formarea statelor naţionale din centrul şi răsăritul Europei: Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Ţările Baltice şi Finlanda, care s-au eliberat de sub stăpânirea imperiilor Austro-Ungar şi Rusesc, ca urmare a destrămării acestora, datorită înfrângerii lor în primul război mondial. Spre deosebire de statele menţionate, care s-au constituit în mare grabă, între 29 octombrie şi 2 noiembrie 1918, prin decrete emise de conducătorii principalelor forţe politice, întruniţi în capitalele ţărilor respective, Consiliul Naţional Român, în calitate de reprezentant al poporului român din Transilvania, a înţeles că acest mare act istoric nu trebuie grăbit în exces, ci trebuie condus în aşa fel încât să se facă în mod democratic şi să emane din hotărârea şi voinţa naţională.

În acest sens, Consiliul Naţional Român a hotărât, deşi au existat voci care au cerut ca actul unirii să se facă imediat prin decret, să amâne cu o lună înfăptuirea acestuia pentru ca poporul, prin vot universal, să-şi aleagă delegaţii şi să se întrunească la Alba Iulia într-o Mare Adunare Naţională reprezentativă, să hotărască unirea cu ţara. Toţi erau conştienţi de importanţa covârşitoare a evenimentului care trebuia să îndeplinească toate condiţiile ca să nu poată fi contestat de nimeni şi niciodată. Prin această acţiune conducătorii poporului român din Transilvania au dat dovadă de o rară şi matură gândire politică şi diplomatică.

În 2 noiembrie Consiliul Naţional Român şi-a stabilit sediul la Arad, alegându-i pe Ştefan Cicio-Pop preşedinte şi pe Gheorghe Crişan secretar, preluând toate atribuţiile primului guvern românesc al Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi având ca organ de presă ziarul “Românul”.

Primele decizii au avut ca rezultat: formarea şi consolidarea consiliilor şi gărzilor naţionale româneşti din toate satele, comunele şi oraşele Transilvaniei, care au înlăturat de la putere vechile structuri antiromâneşti austro-ungare. Au urmat deciziile şi instrucţiunile trimise în teritorii, privind alegerea delegaţilor pentru Marea Adunare Naţională, fixându-se locul de desfăşurare la Alba Iulia şi data de 1 Decembrie 1918.

Oraşul şi cetatea de la Alba Iulia au îndeplinit toate condiţiile pentru găzduirea şi siguranţa marelui act al unirii. Oraşul avea o mare tradiţie istorică românească, subliniată de altfel de toţi vorbitorii: era situat în centrul Transilvaniei, pe principalele căi de acces pentru toţi delegaţii şi dispunea de o puternică gardă naţională care a asigurat securitatea acestei impresionante adunări în condiţiile vitrege ale destrămării armatelor germane şi austro-ungare, care se retrăgeau în acele zile de pe frontul românesc.

Pentru ca Marea Adunare Naţională să fie reprezentativă, Consiliul Naţional Român a stabilit, prin instrucţiuni, alegerea unor delegaţi de drept ce reprezentau bisericile româneşti şi toate asociaţiile, societăţile, reuniunile, gărzile naţionale, partidele politice, presa etc. şi delegaţi aleşi prin vot universal în cele 130 de cercuri electorale stabilite la ultimele alegeri din Austro-Ungaria din 1910.

Instrucţiunile Consiliului Naţional Român prevedeau alegerea a 5 delegaţi pentru fiecare cerc electoral, desemnaţi prin adunări publice, la care trebuiau să fie prezenţi cel puţin 300 de bărbaţi de încredere din teritoriu. Toţi delegaţii trebuiau să prezinte, spre validare, la Alba Iulia “Hotărârea Noatră”, care se mai numea “protocol” sau “plenipotenţă” etc. şi care era de fapt un proces-verbal de alegere ce purta semnăturile celor prezenţi, în număr de la câteva sute la câteva mii şi “Crediţionalul” (mandatul, atestatul, certificatul) ce conţinea numele aleşilor şi semnăturile persoanelor de încredere care au condus adunările de alegeri.

Consiliul Naţional Român a distribuit în teritoriu formulare tipizate, dar acestea nu au ajuns pentru toate localităţile, aşa că cele redactate de intelectualitatea locală sunt deosebite prin diversitatea şi conţinutul lor pătruns de un puternic spirit patriotic şi de adeziune la cauza unirii.

Prin aplicarea acestor hotărâri şi măsuri urgente cu caracter democratic, nemaiîntâlnite în fostul Imperiu Austro-Ungar, unde a dominat votul censitar foarte opresiv pentru români, s-a constituit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, compusă din 1228 de delegaţi, reprezentând toate categoriile sociale ale poporului român din Transilvania.

În afară de delegaţii validaţi, s-a constatat că pe lângă aceştia au fost aleşi o serie de supleanţi, atât în cadrul cercurilor electorale, cât şi în cadrul delegaţiilor de drept, pentru a satisface eforturile unor personalităţi care au luptat pentru cauza naţională în trecut şi în timpul realizării unirii.

Din analiza “Credenţionalelor”, ce se află în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia (6 volume) reiese că la 1 decembrie 1918 în sala mare a Casinei Militare, azi Sala Unirii, au fost prezenţi peste 1600 de delegaţi.

Oficialităţile şi locuitorii oraşului Alba Iulia i-au primit cu braţele deschise. Ziarul “Alba Iulia”, organ al proclamării Unităţii Naţionale, le-a adresat cuvinte de salut şi i-a socotit “descălecători de ţară nouă”: “Vă salutăm pe voi, cuvântători ai voinţei neamului, descălecători de ţară nouă, mare şi unită, întemeietori de ţară liberă şi tânără. Gândul neamului întreg se îndreaptă azi spre voi, inimile tuturor bat cu voi în ceasul hotărârii mari şi veşnice”.

Delegaţii poporul român, care s-au întrunit în capitala lui Mihai Viteazul, au constituit un prim parlament al Transilvaniei care a avut un profund caracter naţional şi democratic. Aceasta reiese din componenţa sa pe criterii profesionale: 364 delegaţi au fost ţărani (economi), 321 preoţi, 231 învăţători şi profesori, 188 avocaţi, 81 muncitori şi meseriaşi, 59 funcţionari, 36 femei, 34 studenţi, 31 medici şi farmacişti, 29 comercianţi, 27 ofiţeri, 32 membri ai gărzilor naţionale, 20 proprietari, 15 ziarişti şi 14 ingineri. Remarcăm prezenţa în număr mare a ţăranilor şi a intelectualilor satelor, preoţi şi învăţători şi a unui număr însemnat de muncitori, deşi în marile oraşe ale Transilvaniei românii erau primiţi cu greu în serviciile statului sau între meseriaşii ai căror patroni erau în majoritate de altă naţionalitate.

În ceea ce priveşte categoriile aleşilor, situaţia a fost următoarea: 595 (aproape jumătate), au fost delegaţi de drept, din care: 151 au fost delegaţi ai bisericilor româneşti (5 episcopi, 6 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor şi capitlurilor, 129 protopopi şi 1 al reuniunii de misiuni a Mitropoliei din Blaj), alţi 96 ai societăţilor culturale româneşti (29 ai reuniunilor de cântări, 35 ai presei româneşti şi 2 ai asociaţiilor sportive), 40 ai instituţiilor şi societăţilor economice şi financiare, 70 ai uniunilor de femei, 60 ai uniunilor de învăţători, 27 ai şcolilor, 14 ai tineretului universitar, 58 ai gărzilor naţionale, 48 ai uniunilor de meseriaşi şi 17 ai PSD. Ceilalţi 633, majoritatea din totalul de 1228, au fost delegaţi aleşi în cele 130 de cercuri electorale.

Prin promovarea acelor două sisteme de alegeri ale delegaţilor, cei de drept reprezentau toate asociaţiile şi instituţiile româneşti existente în acel moment în Transilvania, iar cei aleşi în cercurile electorale au reprezentat ţărănimea, muncitorimea şi intelectualitatea satelor şi oraşelor. Prin aceasta Consiliul Naţional Român a reuşit să dea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia un impresionant caracter reprezentativ şi democratic. S-a spus atunci că a fost prezentă toată suflarea românească “de la vlădică până la opincă”.

Prin manifeste şi proclamaţii, delegaţii au fost instruiţi să se prezinte la Casina Militară, iar poporul pe Câmpul lui Horea, lângă zidurile cetăţii şi în apropierea locului unde au fost executaţi, în 1785, Horia şi Cloşca.

Marea Adunare Naţională s-a desfăşurat într-o ordine exemplară în ziua de 1 decembrie 1918, fiind prezenţi peste 100.000 mii de participanţi, protejaţi de cca. 3000 de gardişti înarmaţi, dispuşi pe 3 aliniamente în jurul cetăţii, oraşului şi în satele apropiate.

Conform mandatului încredinţat, preşedintele Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, Gheorghe Pop de Băseşti, a declarat în Cuvântul de deschidere, Adunarea, drept, „Constituantă şi deschisă”, fapt ce a îndreptăţit-o conform tuturor normelor de drept recunoscute, să adopte, ca act juridic, istorica „Declaraţie de Unire cu Ţara”. În lectura lui Vasile Goldiş (aceasta făcea cunoscut că „Adunarea Naţională a Tuturor Românilor din Transilvania, Banat si Tara Ungurească, teritoriile româneşti dintre Tisa şi Carpaţii Occidentali – n.n.) adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de                   18 noiembrie/l decembrie, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”.

Votul în unanimitate al delegaţiilor a constituit baza juridică, legalizarea actului, enunţat de preşedintele Gheorghe Pop de Băseşti: „Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile Ungariei (partium – n. n.) a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara-mamă… este pentru toate veacurile decisă!”

Moţiunea Unirii Transilvaniei cu România prezentată de Vasile Goldiş a fost votată în unanimitate de delegaţi şi explicată poporului de pe cele 4 tribune situate pe Câmpul lui Horea. S-a ales un Consiliu Dirigent care să conducă Transilvania până la unirea definitivă şi o delegaţie cu misiunea de a prezenta Actul Unirii regelui Ferdinand I.

În ziua de 14 decembrie 1918, Actul Unirii a fost înmânat în mod solemn regelui Ferdinand, la Bucureşti, de către o delegaţie reprezentând Marele Sfat Naţional, din care făceau parte reputaţii oameni politici transilvăneni: V. Goldiş, Al. Vaida Voievod, precum şi episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu. Delegaţia a fost însoţită la Bucureşti şi de subsecretarii de stat: Caius Brediceanu, Corneanu, locotenenţii V. Hossu şi N. Popovici, delegat al Consiliului Dirigent.

Pergamentul Unirii, pe care delegaţia Marelui Sfat Naţional l-a dus la Bucureşti, a fost pregătit de dr. Laurenţiu Onea şi imprimat la Sibiu. El cuprindea hotărârile Adunării Naţionale de la l Decembrie 1918, de la Alba Iulia, privind Unirea pe veci a Transilvaniei cu România. Documentul era semnat de vicepreşedintele Adunării – Ştefan Cicio-Pop, precum şi de dr. Laurenţiu Onea, în calitate de secretar (notar) al Marii Adunări Naţionale. Delegaţia a fost primită atât de “autorităţi cât şi de public cu un entuziasm care nu se poate descrie”, după cum remarca ziarul „Viitorul”. Pe peronul Gării de Nord, delegaţia a fost întâmpinată de întregul guvern în frunte cu I.I.C. Brătianu, de zeci de mii de oameni, societăţi cultural-patriotice, elevi, studenţi, unităţi militare etc.

În ziua de 15 decembrie 1918, după tradiţionalul Tedeum de la Mitropolie, la ora 12 au început festivităţile oficiale de la Palatul Regal, consacrate primirii de către regele Ferdinand a Actului Unirii Transilvaniei cu România. În afara oficialităţilor româneşti şi a delegaţiei Transilvaniei, participau în sala mare a tronului şi miniştrii statelor aliate acreditaţi la Bucureşti. Din partea delegaţiei Marelui Sfat Naţional au rostit cuvântări cu profundă semnificaţie istorică Vasile Goldiş şi Al. Vaida Voievod. „Fericiţi suntem noi, românii de azi – arăta V. Goldiş – că prin noi, istoria săvârşeşte actul măreţ al unirii tuturor românilor, într-un singur stat”. A luat cuvântul apoi Al. Vaida Voievod, care, după o scurtă alocuţiune, a dat citire conţinutului Pergamentului Unirii, pe care l-a înmânat regelui Ferdinand. Acesta cuprindea rezoluţia votată de Mărita Mare Adunare Naţională de la Alba Iulia. Regele Ferdinand a rostit un discurs de răspuns, exprimând în numele întregului popor român profunda satisfacţie pentru înfăptuirea idealului secular de Unire al tuturor românilor în graniţele Daciei strămoşeşti.

În zilele următoare au continuat în Capitală serbările şi manifestările populare în cinstea marelui eveniment şi a delegaţiei Transilvaniei. Una din aceste impresionante manifestări, consacrate sărbătoririi Unirii Transilvaniei cu România, a avut loc în ziua de 16 decembrie 1918, cu prilejul depunerii unei coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul, de către delegaţia Marelui Sfat Naţional al Transilvaniei, în afara unui public alcătuit din zeci de mii de oameni, profesori, elevi, studenţi, muncitori, soldaţi, ofiţeri, la manifestaţie au participat şi membrii guvernului, care însoţeau delegaţia Transilvaniei.

Foto.: Unul dintre cele şase volume în care se păstrează, în original, credinţionalele celor 1228 de delegaţi oficiali desemnaţi să voteze Unirea Transilvaniei cu România. Aici vom găsi semnătura lui Atanasie Demian din Negreia, delegatul zonei Şişeşti la Alba Iulia.

 

Actul unificării statului naţional unitar român în 1918 a fost în mare măsură rodul puternicei solidarităţi a neamului românesc.

Hotărârea istorică de la Alba Iulia, care a consfinţit voinţa unanimă a poporului român, de Unire a Transilvaniei cu Patria-mamă, a avut un puternic răsunet în conştiinţa românilor, declanşând pretutindeni manifestări patriotice, impresionante.

În ziarul independent „Dacia” (care şi-a făcut apariţia la 22 noiembrie 1918), Al. Vlahuţă, în articolul Amurg şi Zori, referindu-se la împlinirea idealului de eliberare şi unitate naţională a românilor din Transilvania, scria: „Acum catastrofala dramă s-a terminat… a triumfat dreptatea… Gândul mă duce spre cel mai înalt vârf al Carpaţilor noştri, îmi fac ochii roată şi toate podoabele ţării mele se dezvelesc într-o lumină de vis, toată mândra Doinei Ţară din cătările Tisei până la «Marea cea mare» iat-o acum întreagă”.

Unirea de la l Decembrie 1918 a însemnat realizarea celui mai înalt ideal patriotic şi politico-naţional al poporului român, a încununat strălucit luptele şi jertfele de veacuri ale poporului român.

O definiţie magistrală, cu valoare axiologică a fost dată Marii Unirii din 1918 de către savantul patriot N. Iorga, care arăta că „Pentru noi Unirea din 1918 e o necesitate istorică ajunsă la recunoaştere şi e o suferinţă mângâiată. Şi, astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv şi etern”.

Perfect integrat aşadar valului revoluţionar şi aspiraţiilor democratice care animau societatea în statele Europei centrale şi răsăritene, inclusiv în Austria şi Ungaria, în „primăvara naţiunilor”, poporul român autohton în Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş etc. şi-a exercitat în 1918 un drept fundamental, în conformitate cu principiile de drept al popoarelor, recunoscute şi în acţiune pe plan internaţional.

Adunarea Naţională, având caracter de Constituantă, fiind organ legislativ şi al suveranităţii naţionale pentru poporul român trăitor în Ardeal, Banat, Crişana, Sătmar, Maramureş etc., hotărârile sale au avut putere de lege, păstrându-şi până astăzi, în conformitate cu principiile de drept internaţional în baza cărora au fost adoptate, o importanţă covârşitoare şi de netăgăduit sub aspect juridic şi politic. Ele au fost grupate pe genuri de probleme, de primă urgenţă fiind cele ce consfinţeau Unirea cu Regatul României ca decurgând din dreptul inalienabil al naţiunii române de a decide soarta sa şi a teritoriului moştenit de la înaintaşi. Formând izvorul de drept al dreptului constituţional român, aceste hotărâri au fost ratificate prin „LEGEA DE UNIRE” votată în unanimitate de prima Adunare Constituantă a României întregite, sancţionată la 31 decembrie 1919 de rege şi publicată în Monitorul Oficial nr. 206 din l ianuarie 1920.

Din punct de vedere juridic aşadar, Unirea teritoriilor româneşti din fosta monarhie dualistă cu patria-mamă, decretată de Adunarea Naţională Constituantă de la Alba Iulia, necondiţionat, în baza dreptului inalienabil al românilor din respectivele teritorii la autodeterminare şi suveranitate naţională, a fost cu 1 an şi şase luni anterioară semnării tratatului de pace româno-ungar, un act legiferat, legalizat. Un acord încheiat între două entităţi suverane, deoarece Regatul României ca stat suveran nu a făcut decât să aprobe prin organul său constituţional, ca şi în cazul Basarabiei şi al Bucovinei, decizia luată de Constituanta românilor din Banat, Transilvania şi Partium, teritorii ce-şi redobândiseră suveranitatea.   Din momentul sancţionării „Legii de unire”, similar situaţiei din celelalte state europene reunificate, provinciile care decretaseră Unirea cu Ţara au încetat să mai fiinţeze în calitate de corpuri politice suverane, devenind părţi integrante ale teritoriului Regatului României.

 

 

Foto.: Spectatori urcaţi pe mese încercând să surprindă semnarea Tratatului de la Versailles – palatul Trianon – Franţa, 1919[1]

 

De menţionat că întregul proces a fost legalizat sub aspect juridic şi de deciziile similare ale minorităţilor alogene care, consultate, au subscris prin hotărâri luate în cadrul unor adunări cu caracter plebiscitar juridic recunoscute.

Drept urmare, Tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920), cu corectivele teritoriale în defavoarea românilor, impuse de interesele regionale ale marilor puteri, nu a făcut decât să consacre acceptul Ungariei în calitate de stat succesor al defunctului Imperiu dualist, faţă de acordul încheiat şi legiferat între două părţi contractante suverane.

[1] https://mail.google.com/mail/?tab=wm#inbox/145bb90fb1aa61c9

Un „Leu” în haină preoţească, părintele dr. Vasile Lucaciu

Un „Leu” în haină preoţească,

părintele dr. Vasile Lucaciu

Cristian Mariş

 

Am putea vorbi ceasuri întregi despre cel ce a fost părintele Vasile Lucaciu, Apostolul Neamului sau „Leul de la Şişeşti”,

şi tot nu am epuiza subiectul, deoarece personalitatea sa puternică a marcat în mare măsură destinul Ardealului şi al României în cei cincizeci de ani de luptă pentru drepturile românilor. În acele vremuri grele, de cumpănă, au fost bărbaţi care s-au ridicat şi au călăuzit poporul Ardealului precum Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop şi mulţi alţii, dar printre ei, Vasile Lucaciu este o figură distinctă.

Puţine personalităţi ale istoriei noastre au avut apelativul de „leu”, una dintre ele fiind Leul Răsăritului, marele Mihai Viteazu, care cu sabia şi cu barda şi-a impus voinţa asupra a trei imperii.

Dar „Leul de la Şişeşti” a fost deosebit, nu a condus oşti, nu a călcat sub picioarele cailor armate străine, şi totuşi, i se spune ”Leu”. Un leu înveşmântat în haină preoţească, care nu a scos sabia, dar a folosit cuvântul, nu a călărit în fruntea oştirii, dar a însufleţit mii de soldaţi să lupte până la ultima suflare pentru un ideal şi, asemeni unui leu, nu a renunţat niciodată. Acesta a fost părintele Vasile Lucaciu, Leul din Şişeşti.

Viaţa, activitatea şi lupta sa timp de cincizeci de ani pentru români este imposibil de descris în câteva rânduri, de aceea mă voi opri pe scurt asupra unor repere. Unul dintre ele îl puteţi vedea zilnic, în frumoasa biserică din Şişeşti închinată Maicii Domnului, clădită în cinci ani şi terminată la 1890, în plină epocă de maghiarizare şi asuprire a tot ceea ce înseamnă român în Transilvania.

De sărbătoarea Sfintei Maria, la 15 august 1890, în faţa a mii de români veniţi din toate colţurile Ardealului, se dezveleşte placa de marmură care o puteţi admira şi astăzi, purtând următoarea inscripţie: PRO S. UNIONE OMNIUM ROMANORUM, Pentru Sfânta Unire a tuturor românilor, o sfidare  directă a autorităţii maghiare şi o dorinţă a neamului românesc din Transilvania.

 

 

Foto.: Domnul Cristian Mariş, prezentând în faţa şişeştenilor viaţa şi activitatea părintelui doctor Vasile Lucaciu (1 Decembrie 2015).

 

Părintele Lucaciu spune cu această ocazie: „Şi zidirea aceasta nu este o simplă clădire de piatră pe piatră, ci este întruparea unei idei, a unui ideal, carele pe ceriul vieţii mele străluceşte ca un soare, luminând cu razele sale trecutul, prezintele şi viitorul neamului meu iubit. Ce ne-au lăsat istoria, ce ne-au transmis părinţii noştri, ce au cântat poeţii, ce doreşte tot sufletul meu de român: măreaţa, fericitoarea, sfânta unire a tuturor românilor am avut eu şi cu mine poporul meu să fie simbolizată în această măreaţă biserică. Unire în cugete, unire în simţiri, unire în religiune! Această idee este gravată pe tabla de marmoră, pre care acum o dezvelim, ca să vestească generaţiilor prezente şi viitoare, ce are să spereze românul, la ce trebuie să năzuiască, care este culmea aspiraţiunilor sale pe acest pământ.”[1]

Toate acţiunile părintelui Lucaciu, activitatea sa neobosită în slujba deşteptării naţionale a românilor îl aduc în atenţia autorităţilor maghiare, care desfăşoară numeroase acţiuni pentru intimidarea lui, dar fără rezultat.

Urmează acţiunea Memorandumului român la Viena, la care participă activ şi părintele Lucaciu, urmat de procesul împotriva memorandiştilor. Partidul Naţional Român era în degringoladă în urma represaliilor maghiare, ungurii devastând casa lui Ioan Raţiu de la Turda, căutându-l să-l linşeze. La fel în Arad şi în Şimleu împotriva altor români. Atunci Vasile Lucaciu decide să acţioneze convocând o adunare a partidului la Şişeşti. Autorităţile maghiare interceptează convocarea şi îl dau în judecată, procesul având loc la Debreţin. Aici părintele Lucaciu, acuzat, refuză să vorbească ungureşte, strigând în sală: „Am dreptul să vorbesc româneşte!” A fost un proces dur, în care justiţia maghiară a fost făcută praf, preşedintele de şedinţă fiind nevoit să închidă şedinţa din cauza agitaţiei, iar părintele Vasile Lucaciu, prin pledoaria susţinută s-a transformat din acuzat în acuzator, combătându-l pe procurorul general chiar cu argumentele maghiare ale lui Kossuth şi ale altor revoluţionari maghiari ce propovăduiau libertatea pentru unguri, atunci de ce nu şi pentru români? Cu toate acestea, e condamnat la un an de închisoare şi amendă penală.

Odată eliberat, Vasile Lucaciu îşi continuă lupta sa pentru cauza românilor. Urmează procesul memorandiştilor din 1894, urmărit de întreaga lume civilizată. Marii patrioţi români (Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Teodor Mihali, Iuliu Coroianu şi mulţi alţii  sunt condamnaţi la închisoare, Vasile Lucaciu primind cinci ani. La aflarea sentinţei, strigă în sala de judecată: „Trăiască Unirea românilor, trăiască libertatea!”

Un an mai târziu, la intervenţia regelui Carol I pe lângă împăratul Franz Iosef, condamnaţii (din Procesul Memorandumului) sunt graţiaţi. Părintele Lucaciu îşi continuă lupta. Astfel, este închis din nou, anul 1907 îl găseşte în lanţuri. Partidul Naţional Român îl înscrie în lupta electorală pentru circumscripţia Beiuş contra contelui Tisza, candidatul maghiar. Iuliu Maniu şi alţii vin să-i facă propagandă, dar ce pot face ei contra întregului aparat maghiar care uzează de bătăi, mită şi intimidări pentru a-şi impune candidatul? De partea părintelui era doar „Doina” cântată în fiecare casă de români: „Plânge o mierlă prin păduri, rob îi Lucaci în lanţuri!” Pe atunci era votul cenzitar, în fiecare sat votau doar 12-15 oameni, iar votul nu era secret, ci exprimat prin viu grai în faţa comisiei. La intrarea la urne, ungurii aşteptau alegătorii cu rachiu şi papricaş pentru a-i face să voteze cu candidatul lor, iar la ieşire, dacă votai contra, bătăuşii te luau în primire pentru intimidarea celorlalţi. Şi totuşi, a ieşit Vasile Lucaciu, din închisoare direct în Parlamentul maghiar, în ciuda intimidărilor şi bătăilor aplicate alegătorilor români. Iar primul discurs în Parlamentul maghiar al lui Vasile Lucaciu, în care acesta desfiinţa sistemul maghiar de oprimare a românilor, discurs susţinut de puţinii deputaţi români, a trebuit întrerupt din cauza vociferărilor deputaţilor unguri.

În 1914 a început războiul mondial, cu ardelenii trimişi în luptă împotriva voinţei şi ţelului lor. Cu riscul vieţii, Vasile Lucaciu trece în România împreună cu Octavian Goga pentru a convinge Regatul român să renunţe la neutralitate şi să intre în luptă, doar aşa putându-se realiza unitatea naţională. Vorbeşte cu toţi politicienii de marcă, se implică prin publicistică şi conferinţe ţinute în întregul regat, toate doar pentru a sublinia necesitatea eliberării Ardealului de către armata română, dar şi a convinge opinia publică şi în primul rând factorii politici de urgenţa acestui deziderat. Este ales preşedinte al Ligii culturale pentru unitatea românilor, iar din 1916 deputat în Parlamentul de la Bucureşti. Primul ministru I. C. Brătianu adoptase o politică de expectativă, motivând atitudinea similară a Italiei, şi ea aliata Puterilor Centrale. Părintele Vasile Lucaciu pleacă în Italia, unde porneşte o campanie pentru intrarea în război, arătând factorilor importanţi de aici ideea că România, cu aceleaşi năzuinţe ca şi italienii, îi va urma imediat ce aceasta va declara război Austro-Ungariei. După intrarea Italiei în război, revine la Bucureşti continuând cu mai multă râvnă activitatea propagandistică. După intrarea României în război (16 august 1916), Vasile Lucaciu se preocupă de organizarea ardelenilor refugiaţi în regat, dar şi a prizonierilor transilvăneni luaţi din armata austro-ungară. Împreună cu alţi patrioţi redactează un memoriu care îl înaintează regelui Ferdinand, în care cerea aprobarea pentru înrolarea imediată a acestora în armata română, subliniind importanţa simbolică, dar şi câştigul militar important. După retragerea armatei şi, guvernului în Moldova, în martie 1917 dr. Vasile Lucaciu pleacă în Rusia, trimis cu o delegaţie de către guvernul român pentru organizarea zecilor de mii de prizonieri ardeleni din lagărele ruseşti ce doreau să se înroleze în armata română. Acolo, la Darniţa, lângă Kiev, se organizează cea mai mare tabără de voluntari ardeleni, care vor veni în România, câteva mii urmând să lupte la Oituz şi Mărăşeşti.

În aprilie 1917 este trimis, tot de către guvern, împreună cu Ion Moţa şi Vasile Stoica pentru a susţine cauza românească în Statele Unite ale Americii, unde propaganda maghiară contra României era foarte activă. Cu înaltele sale calităţi oratorice şi publicistice, precum şi prin muncă neobosită, face imense servicii cauzei româneşti peste ocean. Publicaţii, interviuri, conferinţe, adunări, toate în ritm accelerat. Comunităţile de români i se alătură necondiţionat, mii de voluntari americani de origine română cer înscrierea lor în armata americană ce se pregătea de război, dar în batalioane româneşti. Acest lucru nu era posibil, în armata americană nu existau contingente naţionale. Cu toate acestea, mii de români americani vor lupta pentru Antanta pe câmpiile Franţei. În iulie 1917 delegaţia românească este primită la Casa Albă cu simpatie de către secretarul de stat Robert Lansing, căruia îi sunt înmânate cererile şi revendicările naţionale ale românilor. Să nu uităm, în 1918 preşedintele Wilson va proclama cele 14 puncte referitoare la popoarele din monarhia habsburgică, practic actul de deces al acesteia. În mod sigur, pe lângă eforturile cehilor, slovacilor, italienilor, polonezilor, (primiţi împreună cu românii conduşi de fiul lui Lucaciu, Epanimonda, de preşedintele Wilson în 5 iulie 1918) şi memoriul părintelui Vasile Lucaciu a contribuit la decizia preşedintelui american.

La data acestei întâlniri părintele Lucaciu se afla în Franţa, unde lua fiinţă Consiliul Naţional Român, un guvern în exil după pacea de la Buftea-Bucureşti. În toamnă se deplasează în Italia, unde împreună cu reprezentanţii guvernului italian primeşte jurământul companiilor româneşti constituite din voluntari dintre prizonieri ardeleni, aceştia luptând sub culorile româneşti în bătălia de la Vittorio-Veneto. Din Italia, Vasile Lucaciu ajunge la Geneva, unde continuă activitatea de mediatizare şi informare corectă a oamenilor politici şi a opiniei publice pentru contracararea propagandei maghiare şi pentru recunoaşterea Marii Uniri. Ne putem întreba, a avut România vreun diplomat mai activ în acele vremuri, şi cu mai multe rezultate? Mai activ şi cu mai multe rezultate decât acest popă de Şişeşti?

Ei bine, da, popă de Şişeşti, aşa îi spuneau adversarii lui politici din Parlamentul României de după război. Dar în acest popă vibrau toate năzuinţele neamului său, ardelenii săi ar fi sărit şi în foc pentru acest popă de Şişeşti. După ce şi-a făcut datoria, după ce şi-a adus obolul la Reîntregirea Neamului, alţii ar fi vrut ca popa să-şi vadă de ale sale şi să lase politica de la Bucureşti, parlamentul şi toate cele altora. În 1922 dorea şi el să se retragă, dar Partidul Naţional Român îl solicită să mai candideze o dată, fiind sigur că doar prezenţa sa i-ar fi asigurat mandatul. Şi aşa, Vasile Lucaciu, care timp de 27 de ani a fost secretar al partidului, acceptă. În ziua votării, mergând spre Baia Mare, se petrece cea mai cruntă faptă împotriva marelui patriot. Este atacat şi bătut de către contracandidatul său din partea partidului de guvernământ împreună cu câţiva gealaţi, care îl abandonează singur în zăpadă. Un om de 70 de ani, dintre care mai bine de 50 şi i-a petrecut în slujba românismului, este bătut şi abandonat în zăpadă, culmea, de nişte români. Ne mai întrebăm de unde avem această încrâncenare politică?

Ţăranii ce veneau la vot l-au găsit aşa, rănit grav, l-au luat şi l-au adus la spital: „Am adus pe Apostolul Neamului Românesc căruia ticăloşia omenească i-a mai dat o dată botezul martirajului!”

Câteva luni mai târziu, retras într-o odăiţă la Satu Mare, uitat de lume, uitat de majoritatea prietenilor, părintele Vasile Lucaciu se stinge la 29 noiembrie 1922.

După moarte, toţi îşi aduc aminte de el. Ziarele, politicienii, toată lumea se întrecea în elogii. I se organizează funeralii naţionale, este făcut arhiereu vicar, chiar şi Brătianu îşi aminteşte să-l decoreze cu Ordinul Steaua României în grad de Comandor. A putut decora, la propriu, doar sicriul. A fost înmormântat la Şişeşti, în ctitoria sa, la 1 decembrie 1922, o frumoasă frescă din interiorul bisericii imortalizează acest moment.

„Părăsit şi uitat, pentru că s-a topit în eternitate, odată cu izbânda, de aceea plecarea lui e tristă ca un cântec de departe într-un amurg de toamnă. Aşa s-a dus din mijlocul nostru părintele Vasile Lucaciu, închizând în sicriul lui protestarea istoriei Ardealului românesc de o jumătate de veac. Sunt oameni predestinaţi să concentreze în sufletele lor aspiraţiunile publice, oameni drapel care se ivesc pe toate câmpurile de luptă aducând parcă de sus mistica flacără a credinţei. Pleacă dintre noi cel din urmă romantic, reprezentantul perioadei eroice din politica Ardealului, lăsând generaţiei de azi moştenire imaginea lui luminoasă. Toate steagurile se înclină acestui sicriu, asupra căruia, în numele ardelenilor cu care ai pribegit ieri pe drumul idealului, părinte Vasile, eu, smerit ucenic, arunc astăzi un bulgăre de ţărână. (Octavian Goga, la înmormântarea părintelui Vasile Lucaciu).

 

 

Foto: Predarea pentru Muzeul Memorial „Dr. Vasile Lucaciu” din Şişeşti a albumului: „OMAGIU-Leului de la Şişeşti” oferit de Promoţia 1968 a Şcolii de Ofiţeri de Poliţie-Bucureşti

[1] Dr. Vasile Lucaciu: Biserica S. Uniri a Tuturor Românilor, Adică Mănăstirea Maicei Românilor în ŞIŞEŞCI, Schiţe istorice şi dare de seamă, Baia-Mare, 1892.

Dreptate pentru dr. Vasile Lucaciu după 130 de ani

Dreptate pentru dr. Vasile Lucaciu

după 130 de ani

 

Am prezentat de-a lungul timpului o serie de materiale despre personalităţile care şi-au pus amprenta pe istoria locală din judeţul Satu Mare.[1] “Informaţia de Duminică” şi-a îndeplinit rolul de principal vector de educaţie istorică şi culturală. În paginile acestei publicaţii şi-au găsit locul personalităţi istorice aparţinând tuturor naţionalităţilor care au convieţuit în acest spaţiu.

 

Foto.: Casa de pe strada Vasile Lucaciu nr. 29 a

aparţinut dr. Vasile Lucaciu

 

Ni s-a întâmplat mai rar să cerem o mai dreaptă recunoaştere a celor care au făcut istoria acestor locuri. Cele mai recente cazuri sunt cele legate de profanarea doctorului Luko Bela sau de cererea de a fi amplasată o placă de cinstire, comemorativă pe casa în care a locuit pictorul Aurel Popp, pe strada Petru Maior nr. 11 b. Reacţia autorităţilor a fost destul de pozitivă, dar tot nu s-a făcut nimic. Dar cazul cel mai spectaculos este cel al dr. Vasile Lucaciu. Intrând în posesia unor acte şi documente aparţinând familei Lucaciu, în timp ce lucram la documentarul TV “Vasile Lucaciu la Satu Mare”, am descoperit lucruri uluitoare, total necunoscute publicului larg, chiar şi specialiştilor.

Descoperirea cea mai importantă este însă procesul verbal al şedinţei consiliului Satu Mare din 3 noiembrie 1884. Adunarea generală lua în dezbatere cererea dr. Lukács László de a fi recunoscut printre cei mai importanţi contributori din oraşul Satu Mare. Este vorba, desigur, despre dr. Vasile Lucaciu, pe atunci profesor de limba română la Liceul regesc.

Potrivit acestui document, familia Lucaciu deţinea o locuinţă în Satu Mare. Unde se afla această casă? Aflăm din alt document, citat de istoricul Iuga. Proprietatea se afla pe actuala stradă Vasile Lucaciu, la numărul 29. În perioada interbelică, după dispariţia lui Vasile Lucaciu, s-a încercat înfiinţarea unui muzeu al marelui dispărut. Oraşul Satu Mare a cumpărat casa şi terenul ce aparţinuse familiei Lucaciu, cu suma de 850.000 lei. Din motive financiare muzeul Lucaciu nu s-a mai înfiinţat. Din fericire şi azi locuinţa respectivă este în proprietatea municipiului Satu Mare. După exact 130 de ani, marelui Vasile Lucaciu trebuie să i se facă dreptate. Această casă trebuie să devină Muzeul Vasile Lucaciu.

Foto.: Fila din procesul verbal al sedintei consiliului orasenesc din 1884

Acest om a făcut mult prea mult pentru naţiunea sa şi a primit foarte puţin. A fost fără îndoială cea mai mare personalitate istorică pe care a dat-o judeţul Satu Mare.

Nu intrăm aici în amănunte. Documentul aparţine istoriei. La respectiva şedinţă din 3 noiembrie 1884, dr. Vasile Lucaciu a fost umilit de membrii consiliului pe motiv că îi învaţă pe elevi limba română. Textul este, într-adevăr, de o duritate extremă. Azi ne este imposibil să ne imaginăm mentalitatea acelor vremuri.

“La adunarea generală (consiliu) ţinută la 3 noiembrie 1884 la Satu Mare au fost prezenţi: Domnia sa Böszörményi Károly, consilier regal şi primar în calitate de  preşedinte, Kiss Gedeon – comandantul poliţiei, Makranczi László – membru în comitetul de orfani, Békéssi Géza – consilier de administraţie publică, Pap Géza, Körösmezei Antal – subnotar, Hérman Mihály – ofiţer-procuror, Novák Lajos – consilier principal, Győry Károly – inginer, Kertifalvy Gábor – casier, Joó Ignácz – tutore general, dr. Jéger Kálmán – medic  şef, Bartha Endre, Czégényi Dániel, Dolyán József, Ábrahám Antal, Hanyák Albert, Csomai Imre,  Dénes Lajos, Böszörményi József, Kolozsvári Mihály, Boros Kálmán, Halmi János, Márton László, Farkas Antal, Fejös András, Makay Antal, Jákó Mihály, Keresztes András, Osvath Ferenc jr., Korányi János, Szücs Nistor, Steinberger Ábrahám, Makay Károly, Ruprecht Antal, Sáfár János, Novák Antal, Vajay Károly, Weiss Gáspár, Jabaigy Lajos, Jeney György membri, Joó Gábor, notar şef.

Jákó Mihály, în calitatea de preşedinte al comisiei de validare şi Joó Gábor, notar şef doresc citirea dezbaterii cu nr. 14 şi 15 din procesul verbal al comisiei de validare care a stabilit lista cu contribuabilii cei mai mari pe anul 1885, dorind o abordare separată a acestei chestiuni. Iniţiază o propunere în acest sens.

După citirea documentelor privind chestiunea de pe ordinea de zi, se stabileşte jumătate din comisia de autoritate legislativă a oraşului liber regal Satu Mare pe o listă de 37 contribuabili cei mai mari pe anul 1885, după cum urmează:

 

 

Nr Cr	Numele contribuabilului	Ocupaţia		Cantitatea impozitului de stat					Obs
				simplă			dublă
				Ft.		Kr.	Ft.	Kr.
1	Losonczi József	negustor		502		13	1004	26	membru extern al camerei de industrie
2	Weiss Gáspár	prop. casă					820	32
3	Jakó Mihály	negustor		321		92	643	86	membru extern al camerei de industrie
4	Böszörményi Jozsef	farmacist		321		09	642	19
5	Antal Dániel	negustor					586	08
6	Szabó Lajos	avocat		254		69	509	38
7	Lengyel Endre	negustor					449	95
8	Kaposi András	propr. pământ					435	53
9	Keresztes András	prop. pământ					423	46
10	Böszörményi Károly	avocat		207		37	414	74
11	Helmeczi József	avocat		199		34	399	68
12	Szücs Márton	măcelar					395	47
13	Dr. Lengyel Márton	farmacist		196		07	392	14
14	Bartha Endre	avocat		192		89	385	78
15	Vajay Károly	avocat		192		82	383	64
16	Jakó Sándor	avocat		179		55	359	02
17	Szajzer János	Prop. casă					335	98
18	Visky Károly	avocat		157		70	315	41
19	Nagy Elek	avocat		153		80	311	60
20	Wallon Henrik	negustor					302	75
21	Bányász Albert	propr. casă					291	75
22	Lehoczki János	propr. casă					291	16
23	Kegyes István	propr. pamânt					279	96
24	Egey József	medic		138		85	277	71
25	Andree Lajos	negustor					276	28
26	Boros Bálint	propr. pământ					268	03
27	Haraszthy Tamás	avocat		129		87	239	74
28	Győry Károly	inginer		128		42	256	85
29	Kolozsváry Mihály	propr. pământ					255	26
30	Lengyel István	propr. pământ					240	59
31	Göbl Jakab	negustor					235	87
32	Haller Ottó	negustor					227	07
33	Madarasy László	avocat		11		14	222	28
34	Vajay Károly	avocat		110		65	221	30
35	Irsók Ferenc	canonoc					218	87
36	Török János	propr. pământ					217	43
37	Kósh Fülöp	pantofar					216	87
Supleanţi
1	Dankó Dániel	propr. pământ	205       93
2	Koós Márton	negustor	201       36
3	Gillyen József	negustor	196       42

 

Prezentul tabel stabilit se va afişa pentru a-l da publicităţii.

Cei mai mari contribuabili validaţi vor fi anunţaţi prin scrisoare. Hotărârea se va preda preşedintelui-primar pentru luare la cunoştinţă şi a-i servi la utilizarea oficială.

Dr. Lukács László cu domiciliul în Satu Mare, proprietar şi profesor, cu carnetul de contribuabil atestă că este contribuabil, arătând că pe anul curent 1885 i s-a impus un impozit de stat de 111 Ft. şi 53 Kr., pe lângă care cere să i se calculeze şi impozitul aferent salariului său de profesor de 700 Ft. din partea  fiscului regal. Cere calcularea cumulată a acestor două sume ca să fie şi el inclus pe lista celor mai mari contribuabili.

Hotărâre

Din partea adunării generale nu se admite cererea petentului pentru că:

1870. Petentul nu a făcut dovada că posedă de doi ani proprietăţi în acest oraş după care plăteşte impozit, lucru care este indispensabil conform art. 20 litera b. din legea XII din anul 1870. Se prezintă de către ofiţerul procuror rezoluţia nr. 12.937 a secţiei de carte funciară a tribunalului regal local solicitată în data de 15 decembrie 1883. În acest înscris se atestă doar faptul că dr. Lukács László şi soţia Serbac Paulina au cumpărat terenul cu casă în data de 2 mai 1883, care a fost transcris prin rezoluţia mai sus amintită pe numele cumpărătorilor.
1871. Petentul nu a prezentat vreo dovadă privind perioada de când locuieşte în oraş şi dacă a anunţat în acest sens poliţia şi când. Mai mult< nu a dovedit în niciun fel dacă a obţinut aprobarea autorităţilor orăşeneşti privind stabilirea în oraş cu scopul cumpărării unei locuinţe permanente. Din această cauză de ordin legal, dar şi din considerentul că această autoritate de naţionalitate pur maghiară şi cu simţăminte maghiare de necontestat, nu poate primi în rândurile sale un individ care, ca profesor la gimnaziul romano-catolic de aici, are tendinţe  în direcţia aţâţării naţionale,  este adeptul ideilor daco-romane şi are activitate în interesul acestora, are poziţii duşmănoase faţă de idealul de stat maghiar, acţioneză în mod josnic şi conspirativ în cercul elevilor greco-catolici de origine română, nesemnificativi ca număr, propagă cu agitaţia sa nepatriotică idei contrare idealului de stat maghiar, ca profesor de religie şi limba română al unui gimnaziu maghiar de stat, remunerat din tezaurul regal de stat, acţionează într-o direcţie împotriva patriei în afara graniţelor, unde se remarcă prin corespondenţele sale într-un ziar de limba română.

Această autoritate nu poate primi în sânul ei o astfel de persoană, care este total contestabilă în privinţa loialităţii către idealul maghiar, cu atât mai puţin ar putea să o tolereze, în baza acestora nu-l poate valida ca şi cel mai mare contribuabil.

În adresa înaltului minister maghiar regal de învăţământ general şi religie s-a hotărât ca dr. Lukács László, profesor de religie catolică şi profesor de limba română la gimnaziul regal catolic local, este o personalitate pe drept contestabilă în privinţa loialităţii faţă de idealul de stat maghiar, care a fost învinuit public cu aţâţâri româneşti antimaghiare, faţă de care nu s-a disculpat, nu a încercat să se apere în timp îndelungat, care este adeptul ideilor daco-romane, este membru al unor mişcări cu această direcţie în afara graniţelor acestei patrii, să fie îndepărtat de pe această catedră.

Acest minister va fi rugat în continuare să examineze necesitatea existenţei acestei catedre, având în vedere că tinerii catolici de la ţară care învaţă aici în general toţi ştiu ungureşte, nici nu există elevi vorbitori exclusiv ai limbii române de dragul cărora limba română ar trebui predată, să nu se ocupe în viitor această catedră, pentru că profesorul angajat acolo acţionează ca aţâţător naţional.

În acest sens este dovadă faptul că petentul i-a apostrofat în ziarul numit Gazetta, “Iuda cu mâna întinsă şi trădători ai cauzei naţionalităţii” pe acei învăţători români din şcolile populare care au obţinut burse din partea Societăţii Széchenyi pentru faptul că au putut obţine cele mai bune rezultate în predarea limbii maghiare, care este obiect de studiu obligatoriu prin lege în şcolile populare. Nu a răspuns nici în termen de 2-3 săptămâni la cele două-trei articole care au fost publicate în publicaţia Szamos, în care se face referire deja şi la profesorul de gimnaziu de aici, care însemna o simplă comunicare din partea lui. Cu tăcerea sa a recunoscut cele publicate ca şi fapte, şi a acţionat împotriva învăţătorului de şcoală populară numit de el Iuda.

Se înaintează iniţiativa cu nr. 17 către comisia de validare.

S-a iniţiat conform legii nr. XXII, 1870 paragraf 19, că comisia se compune pe jumătate din cetăţeni majori care plătesc cele mai mari impozite directe, care au dreptul de a participa la alegerile parlamentare.

La stabilirea impozitului de stat direct se referă paragraful 23, în care se spune că la stabilirea ordinii se ia în considerare numai avuţia aflată pe teritoriul autorităţii legale, impozitul direct după veniturile încasate pe teritoriul autorităţii legale, precum şi impozitul pe venitul personal, deci fără impozit suplimentar, în viitor se va calcula deci fără impozitul suplimentar”.

[1] Informaţia Zilei, Satu Mare, Joi, 10 iulie 2014 (http://www.informatia-zilei.ro/sm/dreptate-pentru-dr-vasile-lucaciu-dupa-130-de-ani/#more-201755).

„Biruinţa de la Beiuş” din 26 şi 27 august 1907 a lui Dr. Vasile Lucaciu, deputat dietal

„Biruinţa de la Beiuş” din 26 şi 27 august 1907

a lui Dr. Vasile Lucaciu, deputat dietal

(Însemnările lui Petru E. PAPP – preot în POCOLA apoi protopop în Beiuş-copiate prin TITUS L. ROSU, prof. Oradea)

 

Argument:

În lădoiul din podul casei în care se păstra pe timp de iarnă grâu, tata, Dumitru Babiciu zis Mitru lui Babdici din Şişeşti, a depozitat cărţile, revistele, ziarele achiziţionate de-a lungul vieţii. Aici am găsit, bătut la maşina de scris, o relatare privind modul în care părintele dr. Vasile Lucaciu a câştigat alegerile din 1907 în circumscripţia electorală Beiuş şi a devenit deputat în Parlamentul Ungariei. Puţini şişeşteni cunosc adevărul acelei perioade. Fie ca pilda moşilor şi strămoşilor noştri pezentată în aceste „Însemnări” să constituie un model pentru noi şi generaţiile viitoare.

Gavril Babiciu

 

“Faptă istorică au săvârşit Românii din cercul electoral Beiuş, în 26 şi 27 august, aducând steagul naţional, alegând deputat pe dl. dr. Vasile Lucaciu, martirul aspiraţiunilor noastre naţionale. Românul oţelit în luptă, neînfrânatul luptător.

Românii din acest cerc, prin bărbăteasca lor purtare dat-au dovadă strălucită despre unicul nostru punct de vedere, ce trebuie să se afirme între împrejurările neprioase de azi. Cu toată nemaipomenita sălbăticiei a măsurilor luate din partea adminis-traţiei, ei au ştiut să se arate cetăţeni neînfricaţi, conştii de marea datorie ce aveau să împlinească faţă de steagul naţional, pe care a scris cinstea, viaţa şi viitorul nostru.

Ales-au pe dr. Vasile Lucaciu, care a venit să croiască un viitor strălucit şi plin de nădejdi, pe bărbatul, care împreună cu ceilalţi deputaţi chemat este să pregătească şi mai mult poporul român pentru politica naţională a viitorului/şir alb.

Cine petrece cu luare aminte întâmplările din ţara noastră, amăgirile cu cari cei de la putere duc în rătăcire străinătatea despre noi, dacă este prieten al adevărului şi dreptăţii va mărturisi desigur că adversarilor noştri nu li se putea da un răspuns mai nimerit, pentru multele calomnii şi batjocuri decât chiar prin alegerea aceasta… / indescifrabil / o pildă proaspătă pentru răsturnarea… / indescifrabil a părerilor ministerului Adrassy, care nu / ind. / mărturisi, că deputaţii noştri, nu sunt reprezentanţii fireşti ai poporului român, căci acesta are alte vederi politice, cu totul contrare celor propovăduite de către dânşii şi n-am fi putut răsplăti mai mângăitor pe deputatul naţionalist dr. Vaida – voievod, care a fost izgonit din dietă cu nedreptul, în mod infam de către pleava kossuthisă, chiar pentru apărarea drepturilor noastre, decât prin înmulţirea luptătorilor noştri cu dr. Vasile Lucaciu.

În faţa acestei biruinţe, în faţa glasului inimii româneşti ce a înţeles ceasul vremii, are să amuţească gura mincinoasă a potrivnicilor noştri neastâmpăraţi / şir alb/.

Două momente însemnate ies la iveală din biruinţa de la Beiuş. Primul, că alegătorii s-au arătat luptătorii neclintiţi ai steagului naţional, şi al doilea că au ales deputat chiar pe dr. Vasile Lucaciu. Iată de ce sunt de mare însemnătate aceste două momente. Pentru că la Beiuş s-a ales deputat naţional la o alegere parţială, când guvernul putea să-şi concentreze aici toată forţa branchială cum s-a şi întâmplat, aducând pe capul bieţilor români … de jandarmi şi 300 de soldaţi, şi-au trimis pe însuşi dr. Vasile Lucaciu, cel prigonit din partea stăpânirii. El care vecinic a fost ghimpe în ochii politicienilor maghiari şi faţă de care de câte ori a candidat s-a dat poruncă aspră, ca intrarea lui în dietă să fie zădărnicită.

Iată însă forţa lor brachială a fost zdrăbită de forţa morală noastră, a românilor de bine şi cinstiţi. Alegerea de la Beiuş prin momentele mai sus înşirate atinse va fi o vie mărturie despre modul cum au ştiut românii să lupte contra vrăşmaşilor noştri de tot felul şi un act de mândrie naţională, că lumea românească a ajuns să-i judece după faptele lor, vrednice de toată lauda.

Datoreşte-se biruinţa strălucită în primul rând înălţătoare purtări a ţăranilor români ajunşi la convingerea că toţi deputaţii de până acum nu le-au cunoscut durerile şi năcazurile, ci după ce le-au plătit beutură-spurcată, după ce i-au momit şi prostit, au cugetat, că cu atâta ş-au împlinit datorinţa faţă de „prostul ţăran român”.

Aşa se numesc ei după alegeri.

Se datoreşte apoi fruntaşilor şi meseriaşilor români din Beiuş, conducătorilor poporului din cerc, deputaţilor noştri naţionali şi nenumăraţilor tineri veniţi din toate părţile – în mod impunător din Arad, care au fost veghe neadormită sub durata întregii lupte electorale, scutind pe alegători de momelile şi făgăduielile neruşinoase ale obraznicilor… ai candidatului jidan, Kardos.

S-a dat deci dovadă despre deşteptarea românilor din Dînc că în inima lor bate tot aceiaşi dragoste pentru neam ca şi în alţi ţărani români din alte comitate, cari şi până acum au trimis în dietă deputaţi naţionaleşti. Dat-au dovadă netăgăduită, că nu mai sunt învoiţi în ruptul capului să aleagă oameni de-ai stăpânirii şi n-au să mai fie uneltele darhe al străinilor, ci cetăţeni bravi, oameni în toată firea, cari ştiu să aleagă deputaţi din sânul lor, la cari să poată alerga cu încredere în zile de năcaz şi neajunsuri.

 

***

După hotărârea de la 20 ianuarie 1905, a intrării românilor în luptele pentru activitate, bihorenii au mai rămas în pasivitate până la alegerile dietale din Maiu 1906, când în coînţelegere cu partidul naţional au avut şi ei candidaţi în toate cercurile româneşti. Dar de data aceasta puterea dreptăţii s-a arătat slabă în faţa minciunii şi ameninţări au prins în mreajă pe bieţii alegători şi astfel au scos biruitori pe rarii candidaţilor naţionalişti. Aşa s-a întâmplat şi la Beiuş. Aici a fost lupta îndârjită. Naţionalistul Dr. I. Ciordaş a dus o luptă demnă şi urieşă faţă de contrarul său, cu buzunarele pline, Dr. Bartha Ferencz. Până în presara alegerii, învingerea – cu o majoritate covârşitoare de voturi – era cu siguranţă a noastră. Atunci însă ca nişte sălbatici au năvălit potrivnicii asupra satelor româneşti, au dat bani sub felurite pretexte au cumpărat cum au putut, cu cât au putut şi cum au ştiut şi astfel în ziua alegerii ne găsim cu tabăra înjumătăţită. Cadidatul naţionalist n-a întrunit decât 1.000 voturi. Cu toate acestea Bartha numai după formă a fost deputatul Beiuşului, pentru noi adevăratul deputat a fost deputatul candidatul nostru. N-am deznădăjduit ştiind că fiecare lucru firesc îşi face cursul său cu toate piedicele ce i se pun în cale. Aceasta s-a dovedit şi acum.

De la alegerile din Maiu încoace conducătorii poporului nelipsindu-le priceperea, abnegaţiunea şi bunul cumpăt, au pregătit mare teren pentru luptele viitoare. Şi prilejul de luptă ni s-a dat mai la vreme, decât credeam. Deputatul Bartha a absis de mandat. El n-a vorbit în dietă numai odată, când deputatul naţionalist Dr. St. C. Pop a interpelat pe ministerul Andrassy pentru purtarea scandaloasă a fibirăului Markovits, care a împrăştiat adunarea populară… cunoscută contra proectului lui Appony. Atunci Bartha a ţinut de cuviinţă să batjocorească alegătorii, cari i-au dat mandatul.

El de altfel a fost unul dintre deputaţii, cari merg rar la şedinţele dietei. În sfârşit că nu-i pentru el deputăţia ş-a cugetat că mai rămân destui scandalagii în ceata kossuthistă, cari să insulte pe deputaţii naţionalişti ş-apoi ş-a mai adus aminte că nici alegătorii nu mai sufăr în mijlocul lor. S-a dus deci să se încolăcească la picioarele stăpânului său, ministerul de interne şi l-a rugat să-i dea alt as de roş, mai bun şi mai gras. Şi ca o slugă credincioasă a fost numit notar public în Turocz-kt. Marton, într-un ţinut slovăcesc să mai fericească pe slovacii de acolo, pe cât a fericit pe românii din cercul Beiuş. Astfel am scăpat de un deputat urgisit.

 

Pregătirile

Numirea lui Bartha s-a întâmplat la 16 iulie. Ca un vânt rătăcitor s-a răspândit această veste între alegători. Par că o piatră grea s-a ridicat de pe piepturile tuturora. În ochii ţăranilor români putem citi o uşurare de o povară grea şi bucuria că vor repara greşeala din trecut. Aşteptau deci cu o sete neastâmpărată să audă ce vor zice românii din centru. Erau plini de nerăbdare să afle persoana candidatului naţional, în jurul căruia să se grupeze cu toată dragostea şi să mânuie steagul naţional şi ruşinea în care l-au dus la alegerea trecută.

Dr. I. Ciordaş, fostul candidat, avea dreptul istoric la acest cerc, pentru inima, ţinută să românească, luptele şi încercările de cucerire din rândul trecut. Era însă la deprinderea de arme şi temându-se că termenul de nouă alegere va fi mai timpuriu decât reîntoarcerea sa acasă, a grăbit să aducă la cunoştinţa celor ce ş-au pus încrederea în el, că nu poate lua parte la lupta de cucerire.

Până când românii se pregăteau în tăcere, kossuthiştii corteşau oficial pe faţă încă înainte de abzicerea lui Bartha. Ştiind însă că sorţile de izbândă  sunt foarte jalnice, corteşirile s-au pornit de sus. A venit la Beiuş foişpanul Glatz. Dar nici primirea călduroasă, nici tambalăul dat în onoarea lui, nu l-au putut convinge despre prietenia româno-maghiară, trâmbiţată de presa maghiară. Din contră el află că curentul naţionalist străbate repede în cercul Beiuş.

Ca să se vadă ce fel de oameni sunt contrarii noştri, adăugim aici, că Bartha deşi a fost numit notar public deja în 16 iulie, n-a demisionat din deputăţie până la jumătatea lunii lui august. Legea însă spune lămurit că într-un astfel de caz, două zile după numirea deputatului trebuie să abzică de mandat, iar dacă nu vor atunci prezidentul dietei are să hotărască termenul pentru noua alegere. Nu s-a întâmplat nici una nici alta. Jidanul dracului a fost lacom pe bani, a primit leafa de deputat pe lunile de vară şi n-a voit să demisioneze până nu va trece timpul pe cât a luat leafa. Pe de altă parte ministrul Kossuth avea favorit pe fiul pantofarului din Saluschinsski, căruia îi făgăduise mandatul de la Beiuş. Îl are întreg Kossuth pe acest jidănaş, fiind o injura pe românii de omenie în foaia sa „Lumina” cu care zăpăceşte pe cei naivi. Dar dacă Bartha abzicea după cum spune legea, Kossuth rămânea de râs precum a şi rămas cu favoritul său, căci acesta era la concentrare de arme şi nu-şi putea începe turneul de corteşire.

Kossuthiştii înseşi s-a scandalizat de planul şefului lor, de gheşeftul ce voia să facă cu mandatul de la Beiuş. Văzând cum şi treaba a fost nevoit să renunţe la candidatura lui Saluschinschi şi să recomande pe alt jidănaş, Kardus Arpad, care n-are alt merit decât cea venit în cerc cu punga plină. Această candidatură a fost tot aşa de pur nimerită ca prima. Kardos în politică e o persoană fără valoare, luat în batjocură şi terfelit chiar de foile kossuthiste.

 

***

Cine poate să raporteze gloria strălucită în Beiuş? Cine să însufleţească pe toţi alegătorii, să înfrunte toate mişeliile şi să dezmorţească inimile obidite? Aceasta era întrebarea fiecărui român de bine. Ş-atunci venise la Beiuş încredinţatul partidului naţional, Dr. Ioan Suciu, care în co-înţelegere cu fruntaşii din Beiuş şi cere candidarea cu mare însufleţire pe Dr. Vasile Lucaciu.

Vestea candidării atât de nimerite se răspândi repede în întreg cercul, încălzind şi producând o bucurie generală. Prin văi şi dealuri răsuna mângăitor ca o rugăciune denisală „Doina lui Lucaciu”. Cânta mic şi mare. Ea aprindea şi învăluia cu focul ei toate inimile.

Vasile Lucaciu a sosit în cerc în 17 august şi-a stat până după alegeri. Întru întâmpinare a mers până la Oradea, Dr. G. Cosma. La Beiuş a avut o primire entusiastă. La gară l-au întâmpinat toţi românii cari primiseră de veste despre sosirea lui. De acolo l-au petrecut ca pe un Mesia până la locuinţa lui Dr. I. Ciordaş, unde era găzduit.

Candidarea lui Vasile Lucaciu izbi pe maghiari ca o bombă nimicitoare. Deznădejdea lor era mare. De aceia făcut-au toate sforţările, recurs-au la toate mijloacele neîngăduite. Administraţia lucra pe faţă cu o nemaipomenită nedreptate. Şeful campaniei electorale din partea lor era faimosul fibirău Markovits, binecunoscut românilor pentru brutalităţile săvârşite la adunarea poporală din Beiuş. El s-a exprimat cu îngâmfare unei persoane cunoscute, că Kardos va fi ales, dacă va avea la îndemână 300 de jandarmi. A avut însă 700 şi totuşi a căzut cu ruşine.

Armata nu-mi trebuie căci cu ea nu pot face nimic. Jandarmii sunt arma mea!  a strigat Markovits.

În adevăr administraţia de sub conducerea lui Markovits a dezvoltat o nemaipomenită teroare. Candidatul partidului naţional a fost însoţit în turneul său de un împuternicit de-al lor, care se face tot urechi, doar va găsi în vorbirea lui ceva agitaţie, sau trădare de patrie. Pe de altă parte jandarmii căutau să oprească orice contact între popor şi conducătorii săi. Lui Kardos însă erau îngăduiţi să ademenească poporul cum vreau. Adăugim că brutalităţile jandarmăreşti s-au întâmplat şi după ce fişpanul asigurase pe candidatul nostru despre susţinerea ordinei şi liniştei în cerc. Dar cu cât administraţia încerca mai cu putere să zădărnicească învingerea noastră, cu atât se mărea mai impunător tabăra lui Vasile Lucaciu.

Deputaţii naţionalişti Dr. T. Mihail, Dr. I. Suciu, Dr. A. Novac, Dr. St. C. Pop, C. Brediceanu, V. Demian, Dr. A. Vlad, V. Goldiş au venit să lucreze pentru candidatul naţional. Aceasta a făcut o îmbucurătoare impresie în sânul poporului.

Turneul s-a început cu satele Delani şi Sf. Martin, unde a fost primit ca un apostol. La vorbirea program, ţinută în Beiuş, au luat parte mulţi unguri, care au rămas frapaţi cu desăvârşire. Aplaudau şi strigau „trăiască Lucaciu” ca şi românii. Gălăgioşii de altă dată auzind sublima vorbire ţinută şi în ungureşte, au rămas ruşinaţi că faţă de Dr. Vasile Lucaciu au candidat pe un Kardos, de cât care mai caraghios nu puteau găsi numai pe Gabonyi-Miklos.

Primirea grandioasă a avut apoi în Vaşcău şi satele din jur. În Vaşcău străzile erau presărate cu frunză verde. Cuvântarea măiastră a fost ascultată cu atenţie evlavioasă. Aici au mai vorbit domnii Dr. I. Suciu, Dr. I. Ciordaş şi Dr. D. Lascu, încălzind şi mai mult inimile româneşti cari mărturiseau cu toată tăria sufletului că nu vor vota decât pe candidatul naţional.

Dr. V. Lucaciu a cutreierat toate satele şi-n tot locul a fost primit foarte călduros. Femei şi copii îl însoţeau din sat în sat. Lui cărpinet şi Griştior i s-au făcut porţi triumfale. În Băreşti d-şoarele Todan şi Coroi i-au făcut buchete de flori în trei culori româneşti. Jandarmii au sărit numaidecât cerând să-l depărteze. O fetiţă care era îmbrăcată în port naţional a fost silită să-l arunce.

În urma sălbaticelor măsuri luate de jandarmi faţă de paşnicii alegători, comitetul nostru electoral a protestat telegrafic la fişpan şi ministerul de interne, cerând înlăturarea armatei, de care nu e nici o nevoie. Cererea nu li s-a luat în socotinţă. Ba din contră atrocităţile fără de hotar. Bărbaţii noştri de încredere erau deţinuţi şi arestaţi. Atunci s-a trimis telegramă la cancelaria cabinetului M. Sale ca să se ştie şi acolo ce fel de alegere se plănuieşte la Beiuş.

Totuşi jandarmii n-au izbutit să folosească lui Kardos, care deşi împrăştie bani, nu-i aduceau nici o nădejde. La Vaşcău a şi păţit-o. Venise însoţit de mai mulţi deputaţi kossuthişti, între ei şi fostul deputat Bartha şi-o mulţime de unguri, bătăuşi şi ciomagii din Tăarcaia. Un fecior din Tărcaia arunca cu pietre într-un român trecător. Acesta s-a apărat. Atunci Bartha ca scos din fire striga: – Arestaţi pe ticălosul acesta!

Jandarmii cari ascultă de ori ce nădrăgar kossuthist, voiseră să împlinească porunca, dar i-a oprit fibirăul Rednik. Acesta a infuriat şi mai tare pe Bartha şi ceata de bătăuşi. Dădea din mâini şi striga ca din gura şarpelui, că fibirăul ţine cu românii. Bartha dăduse din nou porunca jandarmilor dar solgabirăul Ercsey, care era încredinţat cu supravegherea bunei rânduieli şi care văzuse câtă nedreptate e în sufletul acestui fost deputat, i-a răspuns:

– Dle! N-ai dreptul să porunceşti jandarmilor. Aici eu poruncesc şi ştiu să-mi fac datoria.

Ca un sălbatic a sărit atunci la solgabirău şi-a voit să îl pălmuiască, dar Ercsey l-a lovit în piept de s-a rostogolit, cât acolo. Aşa s-a astupat gura neastâmpărată a gălăgioşilor, iar Kardos cu ai săi s-au depărtat ruşinaţi, întovărăşiţi de …………. românilor.

Până când lui Kardos îi mergea tot mai rău, candidatul nostru era din zi în zi mai sărbătorit. În mod mai impunător nici că se putea manifesta dragostea poporului român faţă de candidatul naţionalist Dr. Vasile Lucaciu.

Atâta bucurie, atâta mângâiere nimeni n-a putut da acestui popor, decât însuşi V. Lucaciu, care însufleţeşte şi întăreşte în nădejdea vremurilor de mai bine pe toţi ce de mult aşteaptă mântuire. Însufleţirea aceasta înfuria grozav pe contrarii noştri. Notarii cercuali făceau presiuni. Aşa Korner din Budureasa, văzând că n-are voturi pentru Kardos, ameninţa că dacă vor ţinea cu Lucaciu, va trebui plătită remanenţa ce li s-a şters odată.

Notarul Gavra din Bunteşti a făcut şi mai altfel asemenea. De altfel el are pretenţia să fie considerat de român bun, şi nu voeşte să creadă, că-i cea mai rafinată vulpe. Înaintea românilor îţi bate pieptul şi se laudă cu sentimentele lui româneşti, iar între unguri e cel mai devotat prieten al lor. El a spus unei persoane că nu va lucra pentru Kardos, numai la aparenţă căci zice ar fi ruine să se găsească român care să nu se însufleţească pentru Lucaciu. Cu toate acestea în presara alegerii a umblat din casă în casă cu lumina în mână şi cu banii în alta, urmat de un jandarm, corupând pe alegătorii, cari erau toţi pentru Lucaciu.

Care va mai îndrăzni să mai dea faţă cu vre-un român cinstit? Tot aşa de mizerabil s-a purtat şi notarul Lungu, care a dus toţi alegătorii din Gurani şi Petroasa pentru Kardos.

În Petroasa candidatul nostru ajunsese pe o vreme ploioasă. Aici a răcit, întorcându-se la Beiuş a vărsat sânge. De aici a provenit boli ce ne-a pricinuit şi nouă atâta supărare.

Despre purtarea Tărcăienilor dăm aici un exemplu. În Zăvoeni – Petrileni au prins pe un român, l-au bătut lăsându-l mai mort, l-au luat apoi cu sine şi numai a treia zi l-a găsit muierea sa. Acest fapt s-a petrecut în prezenţa jandarmilor, cari stăteau nepăsători. Altul a fost bătut de jandarmi până i s-a umflat mâna.

Corteşii noştri nu puteau intra în sat căci nu le dădea Markovits certificat, sau dacă şi primeau nu puteau vorbi cu alegătorii, decât în prezenţa jandarmilor.

Văzând deputaţii noştri că mişeliile se înmulţesc deşi românii sunt pacinei, au invitat la alegere pe mai mulţi gazetari străini: ca astfel şi presa străină să fie informată corect. Mulţi au şi răspuns invitării, au venit şi au însoţit pe candidatul nostru în turneul său, trimiţând apoi rapoarte fidele despre cele petrecute. Presa maghiară s-a cătrănit grozav şi pentru aceasta, căci ea nu ia putut umbla cu minciuni.

 

Ce-au făcut jandarmii?

Dăm aici numai o parte din multele mişelii săvârşite de ei. La 20 august, ajungând Kardos cu tărcăienii lui la Vaşcău şi văzând că l-au întâmpinat puţini alegători, au persecutat pe toţi alegătorii, cari purtau frunză verde, ba au dat poruncă, ca nimeni nu-i iertat să poarte frunză verde în pălărie.

Învăţătorul Petre Mihuţ din Câmp, Părintele George Bogdan şi Nicolae Bogdan, directorul de la „Şoimul” au fost petrecuţi de jandarmi până la comunele lor şi acolo arestaţi.

În 22 august au străpuns cu suliţa pe românul Drăgoi din Petrileni şi astfel plin de sânge l-au purtat pe sate să înspăimânte lumea ca şi în ’48 .

Au arestat pe Barbuş din St. Mărtin, fiindcă a vorbit cu un ţăran.

Au oprit ca Joia, în târg, apoi pe sate să vorbească către doi-trei alegători la un loc.

Ei n-au pregetat a intra şi în sanctuarul familiar. Au scos cu baionetele pe oameni din curtea advocatului Dr. I. Ciordaş.

Dl. Dr. G. Cosma a fost scos din Curăţele cu puterea, fiindcă mersese acolo să amenajeze trăsuri pentru ziua alegerii.

Au însoţit pe trăcăienii, cărora fibirăul Maekevits le dăduse bilete până când bărbaţilor noştri de încredere tot acest fibirău a negat contra semnarea biletelor de legitimare. Au rupt cingătoarele de la muieri sub pretext, că acelea sunt din tricolor românesc.

Au adus la Beiuş ferecaţi pe Terentia Popa, când de prisos pe doi feciori, fiindcă n-ai lăsat pe alegătorii din Ferice să primească bani corespunzători de la corteşii lui Kardos.

Au deţinut pe d-nii A. Morar şi M. Popa sub pretext că agită poporul.

Au rupt lanţul de la orologiul d-lui E. Nyeri, fiindcă atârna de el o panglică cu tricolorul românesc.

Au alungat din Beiuş pe flăcăii ceteraşi cari veniseră la alegere.

Au violat dreptul de imunitate a deputatului V. Damian.

Au lăsat ca tărcăienii să spargă uşile la casele românilor din Crăsuia, partizani de-a lui Lucaciu. Au privit nepăsători cum tărcărenii au străpuns trei femei şi-o copilă de patru ani. Au străpuns Anei Borha capul.

Pe femeile lui Vasile Poruţ şi pe copila de patru ani, Floarea Vesa le-au străpuns în gât. Pe lângă asistenţă lor, tărcăienii au rupt mâna Mariei Vesa. Au îndemnat pe tărcăieni să atace pe români.

Mergeţi – au zis – şi atacaţi pe valahi, pentru că avem poruncă ca orice faptă a alegătorilor kossuthişti să o sprijinim chiar cu suliţa etc.

 

Mărturisiri adevărate

Pentru ce au fost oamenii români persecutaţi? Ce crime au săvârşit? Pentru ce i-au luat jandarmii aşa de grozav la goană? Au făcut terorizări? Nu! Ei au fost paşnici sub durata întregii campanii electorale. Şi ca să se vadă aceasta mai lămurit, reproducem aici declaraţiile fişpanului Glatz către un gazetar ungur. El a zis: „Zilnic primesc câte 30-40 de rapoarte telefonice pline de contraziceri, încât nu-mi pot forma o idee lămurită despre adevărata stare a lucrurilor. Ziua de la Vaşcău a fost cea mai agitată. Cunosc vaşcăuani ca pe nişte oameni paşnici şi liniştiţi şi cred că ştirile de-acolo sunt exagerate. Pentru aceia nici nu am luat dispoziţii, cu toate că mi s-au adresat atâtea plângeri”.

În cazul cu subprefectul Rednik din Vaşcău, el a făcut bine că n-a arestat pe Bogdan, căci acesta este domiciliat în Vaşcău, unde are avere imobilă şi este om cu vază în localitate.

Bartha şi Kardos sunt totuşi foarte nemulţumiţi cu conduita administraţiei. Ei mi-au declarat că dacă administraţia va mai privi tot aşa de nepăsător agitaţia românilor ei vor renunţa la lupta electorală.

N-am auzit nici o plângere împotriva lui Lucaciu, a lui Suciu şi dr. Lascu. Discursurile lor au fost controlate, dar ei n-au rostit nici o vorbă de agitaţie. Împotriva felului de luptă al acestor trei domni nimeni nu poate să ridice nici o obiecţie. Lucaciu este un om foarte simpatic şi cuminte, el face cea mai bună impresie şi nu mă mir că este iubit în sânul poporului. Agitatorii nu sunt ei, ci persoanele care-l însoţesc mai ales studenţii români.

Nu mă mir deloc, că agitatorii naţionalişti au izbutit să aţâţe poporul din Vaşcău. Căci aici mizeria este atât de mare, încât poporul este aici uşor răzvrătit. Recunosc că trebuie lecuită mizeria aceasta din Vaşcău.

 

Kardos despre români

În general politicienii maghiari urăsc de moarte pe români. De câte ori trebuie să auzim insulte la adresa noastră! De câte ori ni se zice să mergem în România, că aici n-avem ce căuta! De câte ori ne batjocoresc! Ţăranul român e pentru ei „budos olah, buta mokany”. Bartha însăşi s-a exprimat că el cumpără piei de măgari. Aşa numea el alegătorii români.

Scriitorul acestor rânduri a auzit pe un ungur zicând cu prilejul alegerii că „doi boi şi un român face trei boi”.

Şi aceşti politicieni mai au îndrăzneala să cerşească mandat de la români? Vine acum Kardos şi adauge şi el ceva la numărul insultelor. Cine a ţinut vorbirea în Meziad a numit pe români ţigani. Şi s-au găsit totuşi români care l-au votat.

 

O scenă înduioşătoare

Când candidatul nostru şi-a ţinut vorbirea în Cusiiş s-a întâmplat o scenă mişcătoare. Era de faţă întreg satul. Toţi ascultau cuvântarea ca pe evanghelie. La sfârşit după ce a gătat de a mai cuvânta, ieşi din rândurile mulţimii un ţăran bătrân cu plete albe. Luându-şi cuviincios pălăria din cap, grăi către Lucaciu: „Mulţămesc lui Dumnezeu că te-am văzut odată în viaţa mea. Te-am mai văzut la Cluj când te-au judecat”. Părintele Lucaciu înduioşat întinse mâna. Ochii celor de faţă se umeziră şi un suspin adânc se auzi din piepturile ţăranilor.

 

Ziua învingerii

Ziua alegerii a fost aşteptată cu nerăbdare din ambele părţi. Cererea de candidatură a lui Vasile Lucaciu a fost înaintată preşedintelui Waltner Edmund încă în preseara alegerii. Ea era iscălită de domnii Dr. I. Ciordaş, Dr. C. Popovici, Dr. I. Iacob, G. Papluca, Al. Ardeleanu, P. Voştinar, I. Cosma, pădurar, Geor. Ardelean, preot, G. Ardelean, măcelar, Con. Ignat, I. Ardelean, T. Bărbuş, P. Duma, G. Martinescu, I. Pinter.

La nici o alegere partidul naţional n-a fost aşa bine organizat ca aici.

Preoţii şi învăţătorii cinstiţi s-au purtat bine. Am văzut însă în tabăra lui Kardos pe preotul Eugen Ardelean, neruşinatul, trădător, care a păcătuit atât de mult şi până acum faţă de români, dar mai ales acum când n-a luptat numai contra unui român ci şi contra celui mai mare preot român Vasile Lucaciu. Sufletul întregii campanii a fost fără îndoială deputatul Dr. Ioan Suciu şi Dr. Ioan Ciordaş, care au pus toată tăria şi priceperea pentru organizarea perfectă a cercului.

Deputaţii noştri au fost împărţiţi în modul următor: C. Brediceanu, Beiuş; Dr. Suciu, Vaşcău; Vasile Goldiş, Călugări-Sohodal, Aurel Novac, Briheni-Susti; Vasile Damian, Cristioră de Sus; Dr. Aurel Vlad, Căbeşti; Ştefan C. Pop, Lunca şi Dr. T. Mihail, în satele din jurul Beiuşului.

Pe lângă ei erau angajaţi peste 120 de aranjatori între care Dr. Ioan Marseu, Dr. A Grozda şi I. Niga arhitect.

Dis de dimineaţă oraşul era în picioare. Toţi aşteptau cu viu interes să vadă sosirea alegătorilor.

Partizanii lui Kardos erau postaţi în piaţa din mijlocul oraşului aproape de votare apăraţi de toate părţile de jandarmi. Ai candidatului nostru au fost aşezaţi la oborul de vite afără din oraş, scutiţi numai de bărbaţii noştri de încredere.

Pe toate străzile ce duc în piaţă din oraş erau trase cordoane. Comitetul nostru executiv s-a îngrijit ca aranjorii noştri să aibă bilet de liberă trecere.

Ziua alegerii 48-iştii au început-o cu bătaie şi bătuţi au rămas. Deputatul Kossuthist Halasz angajase o bandă de bătăuşi din Tărcaia să bată un gazetar ungur, Bătaia se sfârşeşte odată cu sosirea alegătorilor la orele 5,1/2. Sunt cam 100-200 de alegători ai lui Kordos, câţi a putut cumpăra şi câţi şi-au vândut sufletul, din părţile Vascăului. Sunt păziţi de tot atâţia jandarmi. Ungurii aveau nădejde aici. Când li s-a spus că alţii nu mai sunt şi că terenurile lor vin goale, au deznădăjduit cu desăvârşire.

Ceva mai târziu soseşte un tren de alegători de ai noştri. Sunt peste 900 din comunele Vascău, Bărasti, Vărzari de sus şi de Jos, câmp, Cărpinet, Leheceni, Sălişte, Poeni, Cristior, Călucari, Sohodol, Colesti şi Briheni.

E o privelilşte încântătoare. Un cortej lung porneşte de la gară, în frunte erau deputaţii: V. Goldiş, A. Novac şi fruntaşii comunelor T. Teaha, G. Bogdan, Micula, apoi învăţătorul Miclea, N. Bogdan, A. Munteanu, candidat de deputat: T. Teaha, Maxim Nonu, Florian Mezea, Dr. Ioan Vostinar, Ioan Băruta etc. Muzicanţii din Cermeiucintau din clarinete. Românii din oraş au postat în rândurile frumoase pe ambele părţi ale străzii şi-i primeau cu strigăte de „Să trăiască Lucaciu”. Era ceva fermecător în această privelişte. Ei răspundeau tot aşa dar nu auzeai o insultă la adresa lui Kardos. Strigătele noastre se întâlnesc şi se unesc într-un singur şi mare strigăt de biruinţă sufletele tuturor.

Nu mult în urma lor soseşte deputatul A. Vlad, preoţii G. Cristea şi Kis, cu alegătorii din S. Mărtin, Delani, Căbeşti.

La orele 7,1/2  soseşte alt tren special de alegători de ai noştri. Ieşind de pe peronul gării li se iau toate bitele. Intrarea lor stârneşte şi răspândeşte acel entuziasm ce mai înainte. În frunte merge Vasile Blag, I. Suciu, Şt. C. Pop, juriştii M. Popa, B. Ursar, Păscuţ, preoţii învăţători şi alţi fruntaşi cu alegărorii din Brădet, Băraşti, Dumbrăvenii Chiscău, Măgura, Valea Neagră de Jos şi Sus, Rieni, Lunca şi Sudrici.

După ei au sosit în căruţe alegătorii din Cociuba, Leleşti, Ţigăneşti, Drăgăneşti, însoţiţi de d-nii Ilarie Crişan, părintele Vasile Terebenţ, Eugen Nyeki, Iustin Nemet, Iuliu Crişan.

Izbânda noastră era sigură. Un gând mai avem: doream a şti ce s-a întâmplat cu alegătorii din Meziad, care totdeauna au fost kossuthişti. Sunt 200 de voturi. Ca o şoaptă tristă trece de la alegător la alegător întrebarea: „Unde sunt mezădanii?” Şi când nedumerirea noastră era mai mare, vedem un convoi lung de alegători. Erau 130 de votanţi din Meziad în frunte cu Dr. A. Grozda, Dr. Ioan Iacob şi A. Ardelean. Entuziasmul stârnit de sosirea lor nu se poate spune în cuvinte. Aceşti alegători care se credeau pierduţi au fost îmbrăţişaţi cu lacrimi în ochi de către fraţii lor din alte sate. Ei au sosit mai târziu în tabăra noastră. Motivul întârzierii, că au trebuit să ocolească mult şi să vină de pe altă cale lăturalnică pe unde nu s-au întâlnit cu kossuthişti.

Biroul alegerii s-a format conform legii. Înainte de orele 9 a început votarea, cu alegătorii din Beiuş. Kossuthiştii, văzând că înfrângerea lor este sigură, au recurs la o apucătură mişelească. Au mai candidat pe un anume Vasile Lucaciu cugetând că astfel se vor împărţi voturile noastre. Văzând românii această apucătură, au mai candidat şi ei pe un alt Kardos Arpad, comerciant în Pesta. Vestea despre apucătura kossuthistă, a produs mare revoltă în sânul alegătorilor români. De la un om trecu vorba că fiecare să fie cu băgare de seamă şi să voteze cu Dr. Vasile Lucaciu, popă românesc. Un ţăran din Poienii de Sus văzând că preşedintele vrea să-l încurce, silindu-l să voteze cu fictivul Vasile Lucaciu şi nu cu popa românesc, se enervă şi ţipă cât îl ţine gura: „pe sângele nost, pe românul Vasile Lucaciu, votăluiesc”. Neizbutind în acest plan, kossuthiştii au recurs la alte mijloace. Ei plănuiră să dea cu pietre şi să spargă ferestrele la români. Dacă nici atunci nu-i vor înverşuna pe români, atunci să aprindă. Planurile lor au fost descoperite de un corzeş de-al lor, care scandalizându-se de aceste apucături, josnice a şi călătorit la Pesta. Deputaţii români au şi adus acestea la cunoştinţa preşedintelui încă în presara alegerii.

Votarea s-a făcut la două comisii. La comisia I-a, preşedinte Wallner Odon. Bărbaţi de încredere din partea noastră, Dr. Aurel Lazăr şi Dr. C. Popovici. La Comisia a II-a, prezident Dr. Gyorgy Geza. Bărbaţi de încredere Dr. G. Cosma şi G. Bogdan. La ambele comisii, votarea merge intenţionat încet, ca să se prelungească alegerea până târziu seara, când se credea că vor putea fura din voturile noastre.

Abia începe votarea că scenele se repetă. Ziariştii pentru a putea să treacă la poştă, trebuie să treacă prin tabăra lui Kardos. Întorcându-se de la telefon, G. Pap raportorul „Tribunei”, însoţit de Onisifor Ghibu, raportorul „Luptei”, sunt atacaţi de tărcăieni. Pietrele zboară tot mai des, iar cozile de steaguri se prefac în lănci pentru a lovi în cei doi cetăţeni liberi. Viaţa lor era în primejdie şi jandarmii, nici că se sinchiseau. Scena aceasta s-a petrecut sub fereastra doamnei Ciordaş. Înspăimântată dânsa striga din fereastră după ajutor. Atunci un bolvan o loveşte cu violenţă în piept, silind-o să se retragă.

Banda a prins chef de bătaie şi de acum încolo, orice circulaţie este oprită. Cerem telefonic oficiul poştal ca un servitor să fie trimis după telegrame şi astfel trimis după telegrame şi astfel, redobândim legătura cu poşta. Despre concursul alegerii, dnii Sever Bocu şi Gh. Pop, au dat informaţii perfecte şi foarte amănunţite, după care dăm şi noi, reproducerea ce urmează.

La Comisia I, voturile s-au dat în următorul mod.

La orele 9 s-au dat pentru Lucaciu 23, Kardos 56. Vine apoi Vascăul. Votează de aici ungurii şi jidovii pe Kardos. Ceilalţi sunt toţi ai lui Lucaciu. Ei votează aşa: ”Doctor Lucaciu, popă românesc”. La 10 se termină şi Vascăul şi raportul voturilor este următorul:

Lucaciu     42

Kardos      74

Cei doi candidaţi de paie n-au nici un vot. Urmează Bărăşti, Căroinet şi Călugări. La 11 raportul este următorul:

Lucaciu     91

Kardos      79

La ora 12 termină comuna Călugări. Raportul este următorul:

Lucaciu     102

Kardos       82

Câteva minute înainte de aceasta, vine maiorul de jandarmi şi anunţă că dânsul nu poate lua răspunderea pentru casa lui Ciordaş, car e este păzită de jandarmi, pentru că, zice dânsul, membrii familiei mereu apar la fereastră şi prin prezenţa lor, incită mulţimea înfuriată la culme. Se trimite bărbatul de încredere. Dr. Aurel Lazarsa constată adevărul. Câteva minute mai târziu, se reîntoarce aducând preşedintelui cheile odăilor dinspre stradă, drept dovadă, că acuza jandarmilor e neîntemeiată. Preşedintele dă ordin să fie întărită paza de jandarmi la casa lui Ciordaş.

La ora 1, votează Vărzarii de Sus. Votează pe Lucaciu, evreiul Stark Samuel. Raportul este următorul:

Lucaciu     270

Kardos       84

La 1,3/4 termină comuna Câmp. Voturile stau astfel:

Lucaciu     322

Kardos       94

La 2 jumătate, a terminat comuna Băiţa oraş. Starea este:

Lucaciu     389

Kardos      120

La ora 3,1/2 intră comuna Ghighiseni. Starea este:

Lucaciu     477

Kardos      120

La ora 5, votează comuna Stei. Starea voturilor este:

Lucaciu     600

Kardos      138.

Kardos şi cu al lui iubit Bartha, cu trenul de trei după amiază sau reîntors la Pesta, înainte de sfârşitul căderii.

La 6 votează comuna Valea Neagră. Ungurii vestesc că acum încep rezervele lor. Se răspândise zvonul că se pregăteşte o bătaie în noapte, de la care ungurii speră învingerea lor, fapt e că alegerea se tărăgănează în mod suspect. La 6,1/2, raportul este următorul:

Lucaciu     616

Kardos      181

La ora 7 încep să se ivească tărcăienii însălbătăciţi de băuturile de peste zi. Ei sunt singura lor nădejte.

Raportul de voturi este:

Lucaciu     751

Kardos      183

La 7,3/4 voturile stau astfel:

Lucaciu     871

Kardos      186

La ora 9 seara, voturile se repartizează astfel:

Lucaciu     871

Kardos      198

La orele 9 şi ceva o alarmă îngrozitoare, a umplut întreg cuprinsul. Foc!, Foc!, Beiuşul arde!, se auzeau strigăte, răspândind groaza în oameni. Un moment se părea că şi în tabăra noastră e mare linişte. De la comisia 2, preşedintele György, fuge lăsând acolo comisia.

„Vai doamne, strigă îngrozit, o să ardem aici!”.

Scriitorii proceselor verbale, fugiseră şi ei şi rămaseră toate hârtiile pe masă.

Într-un moment conducătorii noştri s-au lămurit asupra situaţiei. Dnul Mihali ne-a şi spus că partidul a avizat cu două zile înainte pe preşedintele alegerii, că în caz că noi românii vom avea majoritatea, rolul tărcăienilor este să zădărnicească actul alegerilor, prin incendiu.

Tărcărenii, dară pe la orele 9, au aprins paiele de pe domeniul episcopesc de lângă gară. Aceasta ca ultimul adut cu care credeau să zădărnicească alegerile. E de amintit că clopotele sunau numai la cele două biserici ungureşti, iar alarma se dăduse încă înainte de a se isca focul.

Strigăte enorme în tabăra lor. Corteşii lor năvălesc în sala Comisiei I şi cu o îngrozire şi spaimă prefăcută, cer preşedintelui să nu mai ţie alegerea fiindcă arde oraşul. Deputatul kossuthist Simko, ameninţă pe preşedinte că pactează cu românii.

„Nu vezi dumneata că oraşul e în primejdie?, trebuie suspendată alegerea”.

– „Pe ce motiv?” întreabă preşedintele. Dacă-i foc, sunt aici pompieri, treaba lor, ce vor face. Eu am venit să conduc alegerea nu să sting focul!”.

– „Dar tărcăienii pleacă acasă, ei nu vreau să mai stea”.

– „Poftească! Acesta nu-i motiv de a suspenda alegerile a ripostat preşedintele care a ieşit apoi în stradă singur şi după ce s-a convins că focul era departe şi pe deasupra mai ştia de trucul lor, le-a respins cererea. Atunci au urmat scene mizerabile, puse la cale de deputaţii Gal Andras, Horti, Korda, Farkashazi, Simko, Madarasz şi Halasz, nişte haimanale, cu gradul de cultură mai prejos decât al tărcăienilor. Ei vociferau şi ameninţau, chiar şi pe preşedintele, aşa încât acesta s-a văzut nevoit să-i scoată afară cu jandarmii, lăsând în sală numai pe membrii comisiei”. Eşind afară Gal Andras răcnea ca un sălbatic:

– „D-aceea vă vom arăta noi că popa valah, nu-şi va pune piciorul în parlament!”.

În tabăra noastră era însă linişte. Un alegător, bătându-şi joc de apucătura aceasta zise: – „De pe mine poate arde şi casa de a cărui perete mă razim acum eu nici atunci, nu mă mişc din loc, că nu-i a mea şi nici nu mă simt vinovat”.

Toţi râdeau cu hohote…

Clopotele de la cele două biserici unite continuau să mai răspândească groaza. Toată lumea râdea însă de apucăturile neizbutite a ungurilor. Ei au mai încercat să sperie lumea şi cu un alt al doilea incendiu, răspândind vestea că s-a aprins şi o cazarmă de jandarmi.

Câteva minute mai târziu, ungurii au dispărut ruşinaţi de pe teren. Când au ajuns tărcăienii la vot, nimeni nu le mai auzea gura, toţi au intrat la votare ca plouaţi. Dimineaţa, situaţia voturilor era următoarea:

Lucaciu     1.015

Kardos        420

Sfârşitul la această comisie:

Lucaciu     1.023

Kardos        426

La comisia a doua, votarea începe cu comuna Cristior. Votarea merge încet şi tărăgănată. Se deliberează mult la fiecare vot. Ţăranii sunt chestionaţi asupra celor doi Lucaciu, care sunt candidaţi. Ei vin falnic, în frunte cu preotul lor Andrei Popa. Judele comunal votează şi el cu Lucaciu. Terminându-se votarea Cristior, raportul voturilor este:

Lucaciu     97

Kardos       9

La orele 12,1/2 vine comuna Leheceni. Votează şi judele comunal Nicolae Perme. Raportul este următorul:

Lucaciu     184

Kardos       13

Urmează comuna Lunca. La 12,1/2 votează comuna Sustiu. Starea este următoarea:

Lucaciu     263

Kardos       70

Urmează comuna Briheni. Votează şi judele Ioan Scrofan, pe Lucaciu. Starea este următoarea:

Lucaciu     307

Kardos       74

Urmează Dumbrăvenii. În comuna aceasta avem numai trei voturi. Ceilalţi vreo 20-25 vin în frunte cu notarul şi cu jidanul şi votează cu Kardos. La 4 votează Valea Neagră. Kardos are aici 2 voturi. După aceea votează Chiscăul. Votează şi judele comunal Miron Goldiş cu Lucaciu. Starea este:

Lucaciu     349

Kardos      100

La 5 ore deputatul Gal Sandor intră în sala de votare şi cere întreruperea alegerii pentru o jumătate de oră pentru că comuna lor este departe şi n-au putut aduce alegătorii. Se vorbeşte tot mai mult ca să intenţioneze o prelungire în noaptea alegerii, ca apoi să se însceneze o bătaie. Obraznicul ieşind din sală, a strigat către câţiva preoţi: „Acestora să le dăm congruă, mai bine spânzurătoare”.

La 5,1/2 votează comuna Broşti. Starea voturilor:

Lucaciu     375

Kardos      100

La 6,1/4 votează comuna Cociuba. Cu aceasta se termină voturile din ţinutul Vaşcăului. Ţinutul acesta se termină voturile din ţinutul Vaşcăului. Ţinutul acesta a fost al nostru. De aici încolo vine ţinutul Beiuşului, în care spun adversarii, ei sunt tari. Voturile erau:

Lucaciu     396

Kardos      141

Începe comuna Beenii de Jos. Petru Costa nu ştie să spună decât „Popa Lucaciu Vasile”. Fiind şi celălalt candidat Vasile Lucaciu şi popă este chestionat mult ca să distragă pe candidatul său.

Pe singel nost, pe românul Lucaciu votălesc!, strigă în sfârşit primindu-se acum votul.

La 7 raportul voturilor este:

Lucaciu     399

Kardos      167

La comuna Bunteşeni încep votanţii lui Kardos. Aici s-a dezvoltat o teroare mare şi notarul Gavra, absolvent de teologie, a lucrat mai mult contra noastră. El a fost scuipat în sfârşit şi huiduit de alegătorii români. El a cumpărat pe alegătorii din Bunteşeni cu câte 10 fl. Şi pe faţa preotului Ferenţiu Papp se citeşte părerea de rău, că în urma mişeliilor n-a putut aduce decât trei alegători pentru Lucaciu. Situaţia voturilor la orele 7 şi jumătate.

Lucaciu     412

Kardos      186

Comuna Crăsnia. Pe Kardos votează doi săteni şi… Vine un român, la întrebarea preşedintelui el zice pe doctor şi nu ştie numele lui Lucaciu. Preşedintele îi dator să-i numească numele tuturor candidaţilor, nu i-l pomeneşte decât pe a lui Kardos şi astfel românul nu-şi aminteşte de numele lui Lucaciu şi votul se anulează. Mai mulţi alegători se prezintă, dar preşedintele spune că n-au vot. Se iveşte un incident. Un jandarm trage brutal de şubă pe un alegător. La intervenţia energică a bărbatului nostru de încredere preşedintele mustră pe jandarm. La ora 8 raportul este următorul:

Lucaciu     434

Kardos      204

Urmează comuna Pocioveleşti. Începe partida Kordos. Întâiul votant este Ioan Isac. Lui îi urmează alţi 11. Pe Lucaciu votează cel dintâi. Urmează Beinşele. În grupa care a venit să voteze unul a votat pe Lucaciu. A fost dat la o parte până ce au venit partizanii lui Lucaciu. Din Binşele au fost cei mai mulţi români, care au votat cu Kardos. Vreo 70 de inşi. La orele 9 raportul este următorul:

Lucaciu     446

Kardos      210

La 9,3/4:

Lucaciu     495

Kardos      223

La orele 10,1/2 situaţia voturilor:

Lucaciu     518

Kardos      273

Scene interesante se petrec la votarea românilor „kossuthişti”. Pronunţarea numelui lui Kardos le face o greutate deosebită. Cu o bună voinţă extraordinară preşedintele admite orice variantă. Un ferician se trudeşte să rostească şi după multe încercări izbuteşte.

Văzând preşedintele observă către scriitori: „A ştiut lecţia”. Şi toţi ungurii fac haz pe socoteala românilor care le susţin candidatul.

La 11 ore până la 11,3/4 votează un lung şir de români din Căbeşti. Toţi votează pe Kardos, mulţumită părintelui Tempeleanu din această comună. Desigur Kardos îi va arăta recunoştinţă încă dinainte.

La 12,1/4 soseşte Meziadul, o comună puternică şi cu greu de cucerit. Întâiu cei cu Kardos sunt români grozav de entuziasmaţi încât abia stau pe picioare. Teodor Pante este întrebat cu cine votează.

– Apoi nu ştiu cum îl cheamă – zice omul scărpinându-se după ceafă.

– Da cine să trăiască? Zise preşedintele.

– Să trăim cu toţii.

Un hohot de râsete.

Altul la rând.

– Nu mă împinge că acuşi zic Lucaciu, strigă către jandarmul care-l îmbrânceşte şi mânios îi şi zice preşedintelui:

– Numai daia Lucaciu.

Fireşte, nu se admite şi nouă nu ne pare rău. Pe altul preşedintele abia-l ţine în picioare sprijinindu-l cu bună voinţă până i se suflă Kardos.

Primarul este beat mort şi se amestecă mereu în cuvintele preşedintelui, dând loc la un şir întreg de scene hazlii, prin faptul că preşedintele îi tolerează orice ca unui bun partizan.

De la o vreme pierde însă răbdarea. D-ta să taci, că eu fac rânduiala, îi zice preşedintele.

– Faci, dar nu faci ca mine.

Preşedintele înghite căci nu se poate pune cu un om beat.

O milă adâncă te cuprinde. Când vezi cum şi-au bătut joc de aceşti români.

Vin apoi ai noştri tot din Meziad. Ei fac impresia cea mai bună, căci în deosebire de ai lui Kardos, toţi sunt treji şi senini. O sută treizeci de voturi din 195 sunt ale noastre.

La orele 2 Mezindul a isprăvit de vot. La prima procedură electorală s-a încheiat şi rezultatul este:

Lucaciu     1.023

Kardos        426

Total          1.449

Iar la urna a II-a:

La orele 2:

Lucaciu     624

Kardos      424

Până în clipa aceasta s-au dat deci cu totul 2.497, cari se distribuie astfel:

Lucaciu     1.647

Kardos        850

Este la orele 2 şi jumătate şi mai sunt şapte comune în restanţă dintre ele Suncuiuşul, locuit de unguri, votează cu Kardos. Tot astfel şi din Sovăniş fac să mai crească în ultimul moment puţin voturile lui Kardos. Ca o ironie votează la urmă un român anume Kövary pentru Lucaciu.

La ora 4, în sfârşit toate procesele verbale sunt făcute şi preşedintele publică rezultatul alegerii.

Câteva sute de români, ţărani şi cărturari s-au adunat în curtea localului de vot. I. Lunga lor nedormire li răsplăteşte cu ştirea strălucitei noastre învingeri, repetăm cifrele publicate de preşedinte:

Lucaciu     1.718

Kardos        914

 

Preşedintele proclamă pe Dr. Vasile Lucaciu deputatul cercului Beiuş ales cu o majoritate de 804 voturi.

Un lung „Trăiască” izbucneşte din piepturile românilor. În locuinţa ospitalieră a lui Dr. I. Ciordaş, o societate numeroasă de români adunată, Doamnele şi domnii au vegheat cu toţii până la ora asta. Sub impresia uriaşei noastre învingeri o horă românească se încinge în jurul meselor şi toţi sărbătoresc cu o duioasă bucurie pe noul deputat român, Dr. Vasile Lucaciu.

Deputatul Şt. C. Pap, aici s-a adresat către alegători rostind o cuvântare foarte inspirată:

– Sculaţi-vă şi nu vă mai temeţi – a zis – căci, iată a venit mântuitorul nostru! Erau momente, cari nu se uită niciodată în viaţă. Oamenii se îmbrăţişează, plângeau lacrimi de bucurie, c-au văzut sfârşitul acesta.

A doua zi întreg oraşul a fost pavoazat în onoarea lui Lucaciu.

După prânz la 3, Lucaciu petrecut de mulţime enormă la gară, părăseşte Beiuşul. El călătoreşte cu dl. şi dna. Mihail şi preşedintele Welmaun. Trenul a sosit la 4 în Oradea. Mulţime colosală de români a ieşit aici întru întâmpinarea lui Lucaciu, aclamându-l cu însufleţire, atât pe dânsul cât şi pe preşedintele Welmann. Cu trenul de 9,1/2 Lucaciu îşi continuă drumul spre Baia Mare.

 

Păruiala patriotică

În ziua alegerii deputaţii Kossuthişti vizitau tabăra noastră şi erau surprinşi de liniştea, buna disciplină şi însufleţirea ce domnea în ea. După ei veinise şi Suger Suleiman. Acesta întorcându-se în tabăra lui Kardos intră în cafeneaua Hirsmann, unde deputatul Korda şi alţi stăteau răzimaţi la masă, foarte necăjiţi. Suleimann după cele văzute în tabăra noastră zise la Korda:

– După toate acestea, nu mă pot răţinea să nu strig: Trăiască Lucaciu! Măi ţăgane cântă! „Doina lui Lucaciu”. Korda se înfurie şi-i răspunde lui Suleimann c-un potop de palme. Turcul surprins se înfurie şi el şi-o încăierare patriotică se încinse între cei doi corifei kossuthişti. Zburau scaune, se rostogoleau mese şi sfârşitul fu că Suleimann bătut bine sări pe fereastră afară.

 

 

Pomelnicul trădătorilor

Ne-am bucurat când am văzut preoţi şi învăţători făcându-şi datoria. Ne cuprinde revolta sufletească când ne gândim c-a fost mare numărul preoţilor trădători. Când majoritatea covârşitoare a alegătorilor a înţeles glasul de chemare a fruntaşilor săi şi s-au pătruns de duhul trezirii naţionale, trădarea mişelească a celor mai jos interpretaţi este cu atât mai gravă şi ei trebuie amintiţi la stâlpul infamiei naţionale. Iată-i Pap Szabo / Lancu / din Meziad, care a închis uşa dinaintea candidatului naţional Ioan Papp din Crăsuia, tatăl său Teodor Papp din Pociovelişte, vărul său Ilie Cioară din Beinşele, care împreună cu dascălul său Ioan Popovici au avut obrăznicia să îndemne poporul să voteze cu cine le va da ceva. Nicolae Horgea, socrul notarului Gavra, Al. Popa din Petroasa încuscrit cu cei mai sus înşiraţi. M. Papp din Burda se zice că şi ar vot. S-a aşteptat şi atunci de la dânsul să vină cu poporul său cum au făcut şi alţi… fără vot şi se ţine de cinste, că-i în tabăra lui Lucaciu. Atunci se mântuie de bănuiala că e sub influenţa socrului său Gavra din Bun… cel cu ruşinea naţională. Cel mai mizerabil dintre toţi a fost ins popa Tempeleanu din Căbeşti, care nu s-a ruşinat să voteze pe faţă pentru jidanul Kardos. El este socrul fiicei părintelui Cioară.

Adică toate neamurile au aflat de bine să fugă de la locul de cinste, ce-ar fi trebuit să-l ocupe.

Învăţătorii din cercul Vaşcăului s-au purtat bine, iar din cercul Beiuşului mai rău.

 

Durere naţională

Nu ne-a fost dat să ne bucurăm în tihnă de marea învingere de la Beiuş. Deşi ea a fost strălucită totuşi o scânteie de durere s-a sălăşluit în inima şi sufletul oricărui român de bine. Numărul prea mare a trădătorilor a tulburat una din orele bucuriei naţionale. Cercul Beiuşului este cerc românesc şi nu-i iertat să se dea nici un vot vrăşmaşului nostru. Din cele 900 de voturi date lui Kardos ungureşti n-au fost mai mult 300, dar mare durerea noastră pentru cele 600 de voturi date contrarului. Când îi vom vedea şi pe acestea luminaţi? Când treji la minte? Când nu-i mai putea ispiti banul dracului şi beutura?

De data aceasta nu le putem zice decât cu cuvintele stei scripturi: D-zeu să-i ierte, că nu ştiu ce fac!

 

Episoade

Multe episoade interesante unele hazlii se întâmplase la alegerea aceasta. Aşa:

Kardos cu ai săi unguri merse să ţină vorbirea de program la Vaşcău. Ei năimiseră mai mulţi români cu câte un zlot pe zi, cari să îl însoţească şi să strige când va cuvânta Kardos.

Kardos începu să vorbească ungureşte. Vă închipuiţi ce mură caraghioasă făceau sforţările unui dictator de bancă din Budapesta adus aici ca să vorbească ţăranilor români din Bihor. Românii plătiţi nu se însufleţesc deloc.

– Strigă mă să trăiască!, le zice un tărcăian.

– Am strigat odată pentru o bancuţă, nu strig mai mult! îi răspunseră.

 

***

Tot cu Kardos umbla şi „jucuţul”, executorul purtând o pană de un metru de lungă. Aceasta a fost altă greşeală din partea lui Kardos.

– Uite-l că umbă să prindă puii de uliu!, ziceau ţăranii noştri la cari fireşte executorul nu-i prea popular. Primirea lui Kardos a fost pretutindeni proastă. Tărcăienii nu mai îndrăzneau să iasă din casă, căci se temeau de români. Mai de multe ori ei corteşeau ademenind pe români cu vorbe dulci şi numindu-i fărţaţi. Dar acum vorbele lor nu mai prind.

– Aţi zis la alegerea lui Bartha, că aţi cumpărat piei de măgari cu trei fl. Pielea. Acum nu mai vindem piei de măgar.

 

***

Turneul lui Lucaciu a fost un drum de sărbătoare. Cuvintele lui Lucaciu, uriaşa-i forţă oratorică, cucereau şi subjugau pe ţăranii noştri şi după un discurs de al său nu mai era român, care să nu fi intrat în foc pentru el. Nici ungurii nu puteau rezista acestei puteri tari care-i prindea ca o vrajă. Nişte unguri chiar îi spuneau:

– Dacă sfinţia voastră aşi fi kossuthist toţi am vota pe dvs.

 

***

Ţăranul român bihorean a fost dedat din partea kossutiştilor ca să fie trataţi la alegere cu „papricaş” şi cu palincă puturoasă, până când va putea măsura drumul dintr-un şanţ într-altul.

Aşa şi de data asta s-au aflat mulţi ţărani care nu erau împăcaţi deloc cum de capătă numai pâine şi slănină. Unul zice:

– D-apoi de aceia am venit noi aicea ca să căpătăm numai o leacă de pită şi clisă? Un alt ţăran îl mustră:

– Mă! Voi sunteţi ca porcii! Nu ştiţi c-am încins destul din papricaş şi cu ce ne-am ales? Că mi-o zis tărcăienii piei de măgar! Dar acum, pentru aceia am venit ca să ne facem de râsul lumii? Na şi mâncă dacă nu te-ai săturat şi scoate din traistă pâinea şi ceapă, ce şi-a pus de-acasă.

 

***

Pe la amiază un ţăran gânditor şi plin de grijă de izbânda noastră întrabă de un aranjator.

– D-şor! Oare biruim şi noi acum?

– Cu o mie de voturi avem mai multe ca ei! – i se răspunse.

– O mi-i-e! – zise uimit ţăranul neîncrezător, ş-apoi se întoarce spre răsărit, îşi face cruce, oftează din adâncul inimii zicând:

– Doamne mulţămindu-ţi că mai este şi pe voia noastră odată că pe a lor a fost destul!

Corteşii lui Klein se mirau cum de aceşti oameni săraci, lipiţi pământului, nu primesc bani. S-a şi întâmplat că li s-a aruncat bani înşelători în ochi.

Un meziadan sărac batjocorea pe judeţe lor care primise bani:

– „D-lor! ni se zice. Eu sunt om sărac, m-au îmbiat cu bani, dar n-am primit. Birăul nostru e bogat şi totuşi a primit bani, că-i hămişit. Mie nu-mi trebuie banii lor ci faceţi bine şi-mi daţi d-voastră un steag pe care să fie scris numele lui Lucaciu, să-l pun pe casa mea, să vadă tot satul că eu am fost de omenie”.

Un astfel de steag atârna pe casa dlui. Dr. I. Ciordaş.

 

Interesul românilor din toate părţile

Poate niciodată o alegere românească n-a fost urmărită cu atât interes ca lupta de la Beiuş. Au fost atâţia factori, cari să stârnească că interesul tuturora pentru o alegere. Este vorba de cucerirea primului cerc din Bihor, iar persoana candidatului singură este în stare să trezească atenţiunea generală. În sfârşit liniştea politică a verii face ca zgomotul acestei alegeri să se audă mai departe ca altă dată.

Părintele Lucaciu a primit în cursul zilei întregi necontenit un mare număr de telegrame de la românii din toate părţile. Din Sătmar şi din Bucureşti, din Arad şi din Sibiu veneau telegramele de izbândă. La telefon, la locuinţa dlui. I. Ciordaş, unde părintele Lucaciu avea locuinţa, clopoţelul suna necontenit şi întrebările nesfârşite nu se mai puteau satisface.

Câte inimi româneşti nu se vor fi cutremurat de o bucurie sfântă şi fără margini la aflarea veştii de bucurie!

Redacţia „Tribunei” primea de asemenea necontenit felicitări la adresa lui Lucaciu şi alegătorii lui.

Dăm mai la vale câteva din sutele de felicitări:

Craiova 28/9 Alegerea săvârşită în persoana d-tale este triumful cauzei naţionale, să trăieşti. Să trăiască alegătorii care au înţeles şi acum cât de scumpă libertatea şi dreapta luptă pentru dreapta cauză. General de divizie Gh. Anghelescu, în rezervă P. Chiţu, deputat C.r. Geblescu, fost prefect, Nicolae Pop, deputat, colonel şi-n rezervă G. Marcu Ştefan Pleşa, proprietar, G. Columbeanu, deputat, Sunin Pălpianu, avocat. Anasasie Gerogescu, profesor; inginer D. Stamatopo, C. Tăpârdea inginer, Eduard Dioghenide avocat, N. Tâpârdea, inginer demine, George Manolescu, George Ramiceanu, avocat, Marin Sesceoreanu, proprietar, C. Gârleşteanu, deputat, Doctor Certănescu, M. Cristescu, av. Titu Bambăcilă, av. Dr. Ştefănescu, Şt. Ciuceanu, profesor, George Manciu, farmacist, Dumitru Moga, comerciant, Mitescu, Chintescu, maior în retragere, A. Druja, industriaş, I. Mitrică, av. Ioan N. Popescu, av. Nicolae Pompilian, av. I Ştefan, fabricant N.N. Mitrică, proprietar, N.V. Demetrescu, profesor.

Brad 27/8. Bucurie generală. Trăiască noul luptător dr. Vasile Lucaciu şi consorţii. Aurelia Demian, Al. Suluţiu, G. Părău, German, Rimbaş, Dr. Oprişa, Doaia, Stanciu, Obădău, Oţel, Cutean, I. Maniu, Demetreiu, Împărat, Dr. Glava, Iula, Aurora, George, Romul, Valeriu, Traian, Vasilie Damian, jun. Graţiana, Olga, Vasiliu Banea, Popa, Ioan Bârna, Tisu, Ciuciu, Barna, Dante şi German jun.

Caraca. În mijlocul unei atmosfere înăbuşitoare, otrăvitoare chiar; şi a presiunilor, ingerinţelor şi ticăloşiilor incalificabile, făptuite la Beiuş, strălucita învingere a drului Vasile Lucaciu, a umplut de bucurie inimile tuturor românilor, făcând să tresalte şi să jubileze coardele tainicului lor suflet, atât de încercaţi şi de crud lovit în trecut de duşmanii noştri!

Alegerea de la Beiuş cimentează încredere şi reclădeşte din temelie bazele fundamentale ale bărbăţiei noastre în viitor.

De dl. dr. Vasile Lucaciu şi de ceilalţi vrajnici şi valoroşi fruntaşi sunt legate aspiraţiunile şi de drept natural, idealul neamului.

În ţară, fericita veste este sărbătorită cu un entuziasm indescriptibil. Din miile de piepuri şi de suflare a tot ce e român, un singur glas răsune: „Trăiască dr. Vasile Lucaciu. Trăiască românismul tare şi nedespărţit!” Alexandr Nicolau av.

 

***

Românii din toate părţile aflători în Viena, salută cu entuziasm triumful părintelui Lucaciu şi al boierilor beiuşeni… Virtus romana rediviva. Iordan Bogdan, farmacist în T. Severin.

 

***

Câmpulung. Tot Câmpulungul românesc felicită pe falnicul român pentru victoria glorioasă în lupta naţională. Nainte cu Dumnezeu P. Lampirescu, primarul oraşului.

 

***

Constanţa.

Meritând a fi ales şi-ţi zicem:

Părintele de la Şişeşti

Suta de ani s-o împlineşti.

Ilariu Banciu, abs. şi adv., Cristian Tapu, prof. Bunescu, secretarul soc. Patria din München, V. Teodorescu, prof. T. Teodorescu, maestru de cor, Ghiţescu magistral poştal, Valeriu Florea, funcţ. de bancă, A. Romulus, licenţiat farm., I. simionescu, func. M. Sippa, funcţ., P. Popescu, N. Teodorescu, I. Antoniu, func. la ministerul de finanţe, I. Suciu, proprietar.

Cehul Silvaniei. Gratuleau bihorenilor de splendida învingere. Vivat bravii beiuşeni şi ilustrul deputat dr. Lucaciu! Pap de Băseşti.

Tg. Jiu/Rom. Vă felicit din inimă atât pe d-voastră cât şi pe valoroşii alegători ai Beiuşului de marea şi strălucita d-voastră învingere. Alături de ceilalţi tovarăşi, luptaţi fără preget ca adevărul să învingă minciuna, lumina să risipească întunericul şi atunci desigur soarele libertăţii va străluci deopotrivă pentru toţi românii! Ştefan N. Dobruneanu, senator.

Piatra/Rom. Salut virtutea poporului. Trăiască Lucaciu, luptătorul şi divele noastre române! Avocat Lazariu.

Lipova. Adorăm falnicul luceafăr răsărit pe ceriul întunecat al Bihorului. Tinerimea română din Lipova.

Pecica. Trăiască dr. Lucaciu! Vasiliu şi dr. Virgil Paguba. Traian Pinter.

Dej. Dr. Lucaciu exaltaţi de bucurie vă gratulăm la biruinţa strălucită de mare importanţă. Inteligenţa rom. din Dej.

Caransebeş. Dragi munţi şi văi ai Bihorului deşteptat, vă felicit pentru falnicul deputat trimis de voi în casa ţării! Trăiască dr. Vasile Lucaciu! Trăiască oamenii bravi şi cinstiţi! Dr. A. Ciurdar.

Uyvider. Mint a nemzetiségi képviselök veteranja, azon nagy hösies gyözelem utan, szivemböl kiltok: să trăiască! Dr. Palait Mihaly.

Topanfalva. Sincerele noastre felicitări! Familia Dr. Chirtop.

Blaj. Mulţămită pentru informaţiile, admiraţie pentru alegători, să trăiască alesul! – „Unirea”.

Baia Sprie. Inteligenţa, poporul adunat sărbătoresc pe alesul trimite salutare frăţească alegătorilor bravi, admiraţiunea conducătorilor, în primul rând, generalului Dr. Ciordaş! Constantin Lucaciu.

Sinaia. Slavă Domnului lauda bihorenilor şi recunoştinţă sfinţeniei Tale, pentru dreapta izbândă a neamului nostru Al. G. Radovici, dr. V. Radovici.

Carlsbad. Felicitându-vă împreună cu toţi care cugetă şi vorbesc româneşte de strălucita voastră victorie, vă urăm viaţă îndelungată şi izbândă deplină. Colonel Siaguna, inginer Chivu, senator Protopopescu, I. Constantinescu, fost inspector financiar Fulvio.

Marienbad. Salut cu entuziasm măreaţa învingere şi pe strălucitul învingător: Mihai Popovici.

1. Szt. Mihaly. Salutăm cu bucurie glorioasei învingeri. Trăiască Lucaciu, Suciu-Papp Vels. Mihail.

Sz. Somlyo. Gratulăm pentru lupta eroică şi învingerea triumfală. Salutare cordială distinsului deputat: Simleu şi jur.

Cansbad. Pentru lupta ce-aţi purtat şi pentru rezultatul obţinut în ducerea la învingerea steagului naţional felicităm bravii luptători ai Bihorului, Maria Bohăţel, Ioan Nedelco, Aniţa Morariu, dr. Simion Tamasiu, Petru Bandu.

Viena. Trăiască falnicul deputat şi bravii alegători. Dr. Lazăr Popovici.

Satul Nou. Felicităm şi admirăm pe alesul poporului nostru Lucaciu. Stoica, Marcu, Negaiul, Voina, Stere.

Bethlen. Sărbătorim învingerea stindardului naţional! Trăiască dr. Lucaciu şi bravii beiuşeni / dr. Pavelea, Pap, archiv.

Bériscsaba. Fényes gyözelmedhez szivböl gratulalok! Batran elöl, a jövö a mienk. Achimi. Andras, paraszt part elnöke.

Oradea Mare. La învingerea glorioasă primeşte felicitările călduroase din partea fraţilor orădeni! Nic. Zigre, dr. Coriolan Papp Iosif Roman.

Orăştie. Salutăm cu însufleţire intrarea în luptă a… de la Şişeşti. Trăiască alegătorii şi alesul! Iuliu Florea, Petru Mandea.

Tinca. În aurora vieţii naţionale româneşti din Bihor ca pe primul apostol vă salutăm cu căldura inimii noastre şi cu dor aşteptăm momentul să vă urăm! – Românii din Tinca şi jur.

Bucureşti. Să trăieşti! Să trăiască beiuşenii! Bacalbaşa.

Tăşnad. Mărire învingătorilor şi laudă luptătorilor bravi! Dr. C. Ster.

Orăştie. Felicităm bihorenii redeşteptaţi şi pe falnicul lor deputat dr. Moldovan, dr. Dobo, Vulca.

Nădlac. Rég idö ota vart megvalasztotasa alkalmaval fogadja Nagyvarad legöszintébb szerencse kivanataimat! Milits Janos.

Nagylak. Să trăiască volicom avyvolenem privolavoju! Nadlacki Slovaci.

1. Bogsa. Primeşte salutările şi gratulaţiunile la triumful raportat! Simeon Desean şi familia.

Craiova. Apa curge, pietrele rămân! Amaden Badulescu, Con. Mateescu Demetrescu.

Giurgiu. Înainte! Poporul care are ostaşi ca voi, nu pierde! Aurel Scurtu! Dr. Panea, dr. Caragea, Dimitreu Claru.

Otloca. Cu ochii plini de lacrimi de bucurie îmbrăţişând eroii români ai cercului alegător Beiuş! Trăiască dr. Vasile Lucaciu întruparea tuturor dorinţelor naţionale! Trăiască eroii români alegători, destinaţi de la Dumnezeu de a-l avea pe unicul Lucaciu al nostru de reprezentant al lor! Trăiască naţia română! Pentru toţi otlăcanii. G. Turic, preot.

Dej. Trăiască la mulţi ani biruitorul în lupte naţională! Înainte cu ajutorul lui Dumnezeu! Dr. Vaida, S. Lengyel, Rednic, prof. Medan, preot Maxim, inginer, Dragomir Papiu, preot.

Bucureşti. Să trăieşti, Dzeu să-ţi dea sănătate să aperi înainte drepturile românilor! Nicolae Bran.

Roman Petreu. Trăiască Lucaciu, trăiască alegătorii, Popovici, Popescu, Grecu, Jileu, Neca.

Nagyarlapos. Gratulăm din inimă la strălucita izbândă, Dr. Buzura, V. Duma, Petruţ George.

Lugoş. Te salutăm şi prin dumneavoastră pe toţi alegătorii cercului pentru purtarea bărbătească. Trăiască alegătorii cercului Beiuş. Dr. Şt. Petrovici, deputat dr. S. Vălean, Petru Iacu, locotenent, dr. Isidor Pop, dr. I. Iuga, Adel Boer, dr. G. Iuga, dr. C. Antal, N. Bireescu, C. Iucu, Virgil Pop, Vir. Simionescu, dr. I. Stoian, Cor. Pop, Mechoff, redactor.

Bucureşti. Felicitările noastre pentru patriotica izbândă! Irimie Bucur, Traian Comşa, Ioan Aproxean.

Slănic. Românii de la Băile Slănic / Moldova vă fac cele mai călduroase urări de fericire pentru reuşită! Trăiască alesul şi alegătorii!

Baerenburg / Germania. Alegerea dumneavoastră fiind românismul felicităm cu dragoste pe ilustrul purtător al ideii naţionale. Ioan Maniu direct., Virgil Nic. şi Ioan Manliu prin Alexandru Raţiu.

Bucureşti. Felicităm din toată inima pe bravii bihoreni pentru neînfrânta lor energie cu care au condus la această victorie steagul naţional prin alegerea iubitului nostru dr. Vasile Lucaciu! Trăiască alesul! Trăiască alegătorii! Dr. Moroianu, inginer, Lucaciu, Luca Rusu, dr. Scurtu, dr. V. Meruţiu, G. Murgu, Şt. O. Iosif, avocat Stoicu, V. Măntarni, dr. N. Ciuciu.

Triest. Primei izbânde în Bihor gratulăm! Dr. Damian, av. Marginenţa, preot.

Szaszkabanya. Cu nemărginită bucurie gratulă alesului şi alegătorilor, pentru cercul Sasca – dr. Meşter, vicepreşedinte.

Haţeg. Felicităm alegătorii! Vivat Alesul. Dr. Parasca, dr. Străiţaru, dr. Bonţescu, dr. Suciu, Ion Pap, Viv. Pop, V. Bodescu, V. Bonţescu, I. Saturn, I. Puşcariu, fraţii Selarin, fraţii Popovici.

Braşov. Neajunsurile ce vi s-au întâmplat la alegere au nedumerit inimile noastre. Considerăm suferinţele de ale noastre. Primiţi salutările noastre cordiale pentru falnicul rezultat al alegerilor. D-nei Ciordaş respectele noastre. Încredinţatul românelor braşovence Ioan Sengeru av.

Iablaniţa. Cu mare însufleţire te felicităm din patria lui Doda la reuşita splendidă de deputat. Gratulăm tot odată bravilor conducători şi poporului alegător. Iulia măr. Mişal, Popovici protopop, dr. I. Popovici, av. G. Tătuc paroh.

Reghinul săsesc. Învingerea ta bucuria noastră! Să trăieşti Vulturel al gândirii şi oratoriei româneşti, ca să ne sui pe toţi în zborul tău pentru însufleţirea neamului! Dr. Chiţin.

Făgăraş. Societatea argăşenilor români din Făgăraş salută cu bucurie şi mândrie învingerea naţională şi falnicul deputat de la Beiuş. Trăiască bravii alegători români! Preşedinte.

Arad. Meseriaşii români din Arad vă trimit curaj şi învingere în lupte ce aţi pornit pentru cauza românească.

Ploieşti. În numele ardelenilor din Ploieşti vă felicit pentru izbânda în contra tiraniei şi apăsării naţiei noastre româneşti. Alegerea de deputat în parlamentul ţării învederează strălucirea rasei divine. Ce întăreşte inimile şi sufletele martirilor toate naţiunile, cari luptă pentru Libertate. Egalitate, Fraternitate! G. Boeru Făgărăşeanu.

Timişoara. Dorul nostru s-a împlinit felicit pe alegători şi pe alesul lor. Dr. A. Cosma.

Bucureşti. Îţi trimitem de departe o îmbrăţişare caldă, care să-şi ducă toată bucuria, toată nădejdea şi dragostea noastră întreagă! Fratele Andru.

Bucureşti. Călduroasă felicitare pentru izbânda strălucită. Alegerea ta este aurora libertăţii poporului român. Vivat! – L. Mortun.

Oraviţa. Salutăm cu însufleţire vulturul românilor în lupta justă a neamului. – Dr. Corneanu, dr. Gropsean, dr. Cigărean, dr. Anca Muntean, dr. Miheş.

Ilea Murăşanu. A venit dalba primăvară, sufletul nostru saltă de bucurie. Trăiască învingătorul Dr. Rozvan.

Abrud. Sincere felicitări, admiraţia noastră. Bihorul raportată. Cei mai tineri fini: Siliţa şi Alexandru.

Cehul Silvaniei. Felicitările noastre la învingerea triumfală. V. Papp protopop, Ioan Papp, Veturia Cornelia Papp.

Cacova. Din prilejul alegerii de deputat te felicit! Trăiască alegătorii, trăiască neamul, până la cele mai adânci bătrâneţi, să te vedem ca luptător şi conducător al neamului. La fel Sf. Marie Mare îţi sărutăm mânile! V. Iorgovan, Nic. Hanca.

Avrig. De lângă mormântul lui George Lazăr Te salutăm! Nenumăroase subscrieri.

Sălişte. Trăiască aprigul luptător!

Cluj. Românimea adunată de la Cojocna îşi exprimă sentimentul de bucurie din incidentul învingerii stindardului naţional al poporului român.

Alba-Iulia. Din biruinţa prin tine a neamului ne saltă inima în plăcere. Dumnezeu să te ţină! Ioan şi Aurel Pipaş, Ioan Muntean.

Oradea. Inimile noastre tinere saltă de bucurie pentru izbânda strălucită! Falnicul erou al naţiunii îl felicităm! Tinerrii din Oradea Zigre jun. Dr. Martha Babi, Vékony, dr. Magra, dr. Boroş Aurel Zigre, Popa.

Tăşnad. Vă gratulez la succes. La mulţi ani să trăiţi spre fala noastră! Fülep.

Şomcuta Mare. Felicitări şi admirări pentru alegătorii conştienţi de drepturile lor! Trăiască reprezentantul tuturor luptătorilor, dr. Lucaciu şi alegătorii săi! Români din Şomcuta.

Caransebeş. Trimitem şi noi salutările noastre bravului şi felicitările noastre aprigului luptător dr. Lucaciu! Dr. Ciurdar, Tatar, Zefta, Iosif Bălan, Adrian Diaconovich.

Bucureşti. Toate fericirile din partea mea şi a neamului (indescifrabil).

Turocz-szt-Marton. Valasztasahoz fogadja öszinte üdvözletünket. Să trăiască! A totok nevében. Mudran Pal.

Sibiu. Salutând reînvierea Bihorului şi izbânda steagului naţional, fericiri giranţi pentru dreptate! Ioan Cristian, Lemény, Lupaş, Moga, Enescu, Borcea, Murăşan, Vancu, I. Borcea, Comşa, Cămpuşan, Sintion, Benesc Ştefan Popoviciu, Tăslăuna.

Berchtesgaden. Învioraţi de vestea alegerii de la Beiuş, ne gândim cu dragoste la noul deputat al Beiuşului şi la alegătorii săi Clorinda M. Georgescu, Mariana I. Godan, M.A. Georgescu, Iordan, Bogdan, Dimitrie Horvat / Turnu Severin.

Megidia. Învingătorului de la Beiuş şi neîntrecutul luptător respectuoase felicitări. Dr. Titus Pop.

Apoldul Mare. Părintelui neamului românesc îi trimit salutări trei catane: Stoica, Santea, N. Ioaneş.

Sovrana. Am fost în casa dvoastră, am fost la dna în Seghedin, în Gyarutca, sunt cu tot sufletul român, mă aflu îndatorat a vă gratula. Şi poftesc de la Dumnezeu ca la mulţi ani să vă dăruiască putere şi sănătate ca să puteţi să reprezentaţi poporul român în parlamentul ungar. Trăiţi la mulţi ani! Cu salutări frăţeşti, I. Vasilie.

Viena. Prea iubite Bade Vasilie! Primeşte gratulaţiunile noastre sincere! Să trăieşti la mulţi ani scumpul nostru! La mulţi ani să trăieşti pentru binele şi viitorul iubitei noastre naţiuni române! Învingerea să fie lumina înaintării naţiunii noastre: Alexiu Pavel, Carol P.

Nagy Szombat. Testvéreink gyözelméhez öszintén gratulalunk. Să trăiască Lucaciu! Dr. Ivanka, tot nemzeti képviselö, D. Pietor, Ivan Wallnek, Dr. Zatureczky, Mykisra, Zigmundik, O. Lesensky, Fedor Kallay.

România. Din ţara libertăţii salutăm învingerea celui ce ni-o prepară. Vine-o dalbă primăvară! Sextil Puşcariu, Goina, Dr. Lacea, I. D. Galusca, Lucian Bologa, Lucia Bologa.

Weisser Hirsch. Fratele Vasile! Din tot sufletul te felicit pe tine şi pe bravii tăi alegători la strălucita ta învingere de la Beiuş! Numai tu ai putut raporta atâta glorie – şi numai tu ai putut trezi Bihorul! Te salut frăţeşte. Dr. Nic. Onea.

Nameszto. Szivélyesen üdvözlöm véreim nevében. Sakicsak.

Constantinopole. Alindu-mă de câteva zile aici de abia astăzi am putut primi ştirea că ai fost deputat la Beiuş. Ca vechi prieten de cruce şi ca român, te felicit din toată inima pentru izbânda strălucită, de care aţi avut şi tu şi alegătorii tăi parte şi doresc ca această entuziasmatoare izbândă să fie începutul unei ere mai norocoase şi mai favorabile pentru realizarea aspiraţiunilor neamului nostru.

De Dumnezeu să trăieşti să fi sănătos şi să poţi lupta bărbăteşte şi cu succes pentru ridicarea neamului tău! etc. Al tău ca frate  – Dr. I. Casianu.

Roma. Costel Gandalfa, cuprinşi de cele mai îmbucurătoare şi mai sărbătoreşti simţăminte, ce un fapt de atâta însemnătate pentru noi toţi ca alegerea de deputat dietal al clar voastre în cercul Beiuşului – le poate deştepta în inima românilor drept simţitor mândrii de o aşa strălucită şi mult promiţătoare învingere: ne-am grăbit şi noi târziu urmaşi ai d-voastre de aici din „Cetatea eternă” propagandişti români, cari profesăm, ca şi d-voastre aceleaşi principii şi idei, această deviză, suntem de aceleaşi doruri şi speranţe: binele şi mântuirea poporului – ca să aducem d-voastre respectuoasele noastre omagii, caldele noastre gratulări şi urări de bine, iubitului nostru popor, care ştie să-şi aleagă de apărător al drepturilor sale pe cel mai adevărat prieten şi pe cel mai iubitor fiu al său. Noi nu ne îndoim de loc de dreapta simţire a poporului de astădată, punându-şi el în d-voastre speranţele! O dare – ar cerul ca să se împlinească odată şi dorurile noastre, care întorcându-se odată spre mai bine cursul acesta al vremii şi peste naţiunea noastră să răsară un soare mai blând şi prietenos, ca să o putem vedea odată mai fericită. Reînnoind gratulările noastre multiplicate cu cele mai respectuoase expresiuni de stimă, am rămas al clarităţii voastre – credincioşi urmaşi: studenţii români din Propaganda.

Govora, judeţ Vâlcea. Neînvinsule luptător! Naţiunea românească din staţiunea balneară Govora îţi închină prinosul ei de admiraţie şi te slăveşte ca pe un sfânt! Fost-ai sortit ca din dogoarea atâtor inimi româneşti să aprinzi lumina ce azvârle rază şi scântei în viitor! N-ai şovăit o clipă şi biruinţa ta îţi dă dreptul la toată jertfa noastră! Blândă şi duioasă frunte senină, putere fără preget minte ascuţită, inimă fără hotare, primeşte drag caldele noastre urări şi gândeşte că şi dincoace trăieşti în sufletul fiecăruia dintre noi! Poporului tău scump, care şi-a pus viaţa între el şi sacra cauză dă-i înălţătoarea ta binecuvântare! O mulţime de iscălituri.

 

Raportul oficios despre alegere

Pretorele din Vaşcău a prezentat vicecomitetului comitatului Bihor raportul său despre alegerea de la Beiuş. Acest raport e cea mai categorică dezminţire a zvonurilor tendenţioase puse în circulaţie de presa evreiască.

În raport între altele se zice:

N-am putut să descopăr nicăieri nici o agitaţie, nici un fapt contrar statului. Nici dl. Lucaciu, nici soţii lui n-au agitat. Trebe să declar că nu sunt adevărate ştirile tendenţioase ale presei din capitală anume că românii ar fi purtat cocarde treicolore, ar fi arborat pe case steaguri naţionale, ar fi cântat cântece nepatriotice, că preoţii i-ar fi jurat pe alegători etc.

 

Ce s-a întâmplat după alegeri

Terorizările celor învinşi n-au încetat nici după alegere. Ei băteau pe singuraticii oameni, aprindeau şi şicanau.

Fruntaşul român din Beiuş, Ilarie Crişan a fost atacat mişeleşte ziua de amiază, pe drumul deschis şi rănit cu pietre de către ungurii din comuna Finiş.

Un băiat de 16 ani care venea de la moară cu făină a fost tras de pe cal, bătut în modul cel mai brutal, iar făina i-au presărat d-ea lungul drumului.

Pus-au focul la mai multe edificii româneşti.

N-au lăsat să treiere oamenii bucatele.

Rupta-u cingătoarele de la ţărăncile noastre.

Şi alte brutalităţi s-au făcut, ce însă nu le înşirăm, căci acestea sunt insultătoare pentru a ilustra pe contrarii noştri.

 

Petiţie contra alegerii

Şi din articolii ziarelor ce reproducem mai la vale se poate vedea că partida noastră s-a purtat în modul cel mai pacinic. Exemplara disciplină deplină convingere, ce s-a arătat la alegătorii noştri e ca în poveşti. Cu toate acestea contrarii noştri, fără nici o mustrare de conştiinţă, au petiţionat alegerea pe motiv de agitaţie. E din cale afară de revoltător să ceteşti ce moţiune inventează, să provoacă în petiţie. Cică au venit preoţi din România şi din Ardeal, îmbrăcaţi în haine ţărăneşti cari cu… au fost fanatizat poporul.

Aceşti oameni în adevăr sunt de compătimit, căci nu ştiu ce scriu.

Adeca ei voiesc să nimicească o alegere atât de curată: că aceasta Fie! Cel puţin la a doua alegere nu se va da nici un vot românesc pentru candidatul kossuthist.

 

Presa română despre candidare

Toate foile româneşti au înregistrat candidarea lui Lucaciu la Beiuş în termenii cei mai călduroşi. „Tribuna” din Ardeal în numărul de la 2/15 august scrie următorul articol de fond.

 

Trăiască Vasile Lucaciu!

O telegramă despre care am pomenit ieri a scormonit, în tusculanul său pe leul din Şişeşti. Conferinţa dietorală din Beiuş a oferit pe cale telegrafică candidatura la mandatul cercului vechiului şi neînfricatului luptător dr. Vasile Lucaciu secretarul general al partidului naţional. Târziu în noapte am fost avizaţi că a şi sosit răspunsul şi în Şişeşti: Vasile Lucaciu a primit candidatura.

Vestea aceasta va străbate ca un fulger în toată lumea românească, stârnind mare şi generală însufleţire. Căci numele acesta care alintase visele neamului aproape două decenii, mai are şi azi atâta putere de sugestie încât să facă să vibreze toate inimile, toate dorurile româneşti. Şi pentru succesul luptei dintr-un cerc din Bihor de aceasta era nevoie. De o însufleţire unanimă a neamului întreg care să ridice pe toată lin ia norodul adânc zdruncinat al acestor cercuri.

Cine putea naşte această însufleţire decât numele lui pe care-l cântă doinele, pe care-l spun poveştile, numele cel mai popular, ce a existat vreodată la noi la români? Cine putea altul s-o facă asta decât el care şi-a meritat dragostea şi popularitatea aceasta, nu prin fraze, nici prin declaraţii, ci prin martirul temniţelor, prin un martiriu, care nu este mai mic decât al lui Silvio Pehico şi care a fertilizat atât de mult cauza neamului nostru. De la el încoace au fost mulţi care au fost luaţi pe aripile faimei, mai mult ori mai puţin meritând-o nu a fost însă nici unul să-şi fi răscumpărat numele prin sacrificii şi suferinţe, care în loc să-l îndoaie aveau darul să-l facă tot mai dârz şi îndărătnic.

Cu toate acestea, după ce idee mare a politicei memorandiste nu izbutise aşa precum s-ar fi aşteptat şi cum trebuia în urma mai multor sacrificii ca şi cum şi-ar fi legat viaţa de această idee, el apune deodată cu ea, retrăgându-se parcă dezgustat, decepţionat, ostenit. Era oare aceasta o reacţie aceeaşi care în 1848 aruncară în completă apatie pe nenorocitul erou al armatelor române ori dezgustul întregilor care de obicei nasc pe urma insuccesului politic şi care l-au cruţat nici pe dânsul, ori ostenise într-adevăr luptătorul, nu vrem să cercetăm noi aici. Un lucru însă ştiau toţi, care cunoşteau energiile pe câte le-a anunţat omul acesta: că leul din Şişeşti n-a amuţit ce doarme. Că va veni o zi când se va deştepta şi-n acea zi trenul luptelor noastre îşi va recăpăta din nou pe personificatul forţei aspiraţiilor şi dorinţelor noastre naţionale. Căci el a fost nu numai o sinteză a acestor dorinţe şi aspiraţii ci şi o imagine vie a puterii trebuitoare pentru întreruperea lor. Ziua aceasta a sosit. Al Beiuşului este meritul de a-l fi readus pe Lucaciu în arenă. A Beiuşului rămâne însă şi marea răspundere de a-l alege pe Vasile Lucaciu. Căci Vasile Lucaciu nu este iertat să cadă. El duce în cercul Beiuşului nu steagul de simplu candidat al unui cerc electoral, ci steagul nostru al tuturora, steagul care simbolizează trecutul, prezentul şi viitorul nostru naţional.

În cercul Beiuş trebuie să dispară acum orice disensiune, orice resentiment că ar putea să dezbine şi să nu unească. Mai ieri, alaltăieri ziarul nostru a fost bănuit că din motive confesionale a combătut pe episcopul greco-catolic al Orăzii Mari, iar cunoscutul profesor de acolo Radu Ghedeon ne acuză de-a dreptul că inspiraţi în toate actele noastre de tendinţe confesionale. Candidarea părintelui Lucaciu, vine nu se poate mai la vreme, ca să dea cea mai elocventă consimţire acestor acuzaţiuni. Şi iarăşi vine ca să ni-i pună la probă pe acuzaţii noştri, să le ia odată pentru totdeauna din mâini arma aceasta, cu cari izbutesc câteodată să se apere. Şi vom urmări acum cu deosebită atenţie în toţi paşii lor.

Cât pentru alegătorii din cerc, ei să nu piardă niciodată din vedere că o lume întreagă de români privesc la dânşii. Să nu uite nici pentru un moment controlul acesta al neamului întreg, care îi urmăreşte. Gândindu-i mereu la el, aceasta le va fi un reazim în orice moment de slăbiciune, de îndoială. Căci este totuşi un mare lucru când ştii că pentru un fapt al tău uşuratic ori slab de înger, îi atragi hula şi blestemul unui neam întreg. Este totuşi mare lucru când ştii că prin o nenorocire a ta tu faci să roşească obrazul nu numai al tău, nici măcar al unui cerc ci al unui popor întreg. Iar în momentul în care beiuşenii şi-au ales pe Lucaciu de candidat al lor, toate cad îndoit în cumpănă pentru el. Îi conjurăm deci în numele tuturora, să fie toţi dacă va fi nevoie, chiar pentru eroi, pentru a duce steagul naţional la izbândă.

Trăiască Vasile Lucaciu!

 

Presa despre alegere

Presa română şi cea străină au comentat pe larg alegerea de la Beiuş, aducând părintelui Lucaciu şi bravilor alegători cele mai elogioase felicitări. „Neamul românesc” din Bucureşti, sub titlul „Alegere de la Beiuş şi păr. Lucaciu”, marelui învăţător român, profesorul universitar N. Iorga, scrie următorul articol.

„Românii au câştigat o mare luptă politică în părţile Beiuşului: ei au ales acolo, pentru întâiaşi dată, după un lung şir de unguri şi evrei, pe unul din ai lor, pe părintele Vasile Lucaciu”.

Câteva lămuriri asupra ţinutului şi asupra alesului vor folosi cetitorilor pentru a înţelege mai bine de ce este vorba Beiuşul său cum i se mai zice Binuş e un orăşel curat şi bine clădit, pe care-l înconjoară sate bogate care se poate dovedi prin acte că au fost totdeauna româneşti, numai la Tărcaia s-au aciuat unguri din cei mai pătimaşi şi porniţi, pentru care e o nimic toată a se încăiera şi a vărsa sânge pentru interese personale, locale ori naţionale. Tăricenii sunt cunoscuţi pentru aceasta cum sunt cunoscuţi în Bucureşti Mitocanit, pe ei să răzima propaganda electorală a evreului Kardos, când era vorba de bătaie. În Beiuş a fost, în veacul XVIII-lea o colonie puternică de negustori greci, între cari şi destui străini, de la dânşii vine una din spaţioasele biserici, aceia care este astăzi a uniţilor. Episcopul românesc unit din Oradea îşi are în Beiuş o „curte”, o reşedinţă de modă veche: episcopia, foarte bogată, are multe pământuri şi le administrează ca orice proprietariu. Înaintaşul vlădicăi de astăzi Mihail Pavel un om avut pentru biserica, şcoala, săracii şi neamul său românesc, a făcut un gimnaziu. Maghiarizarea îl ameninţă de mult, şi a pătruns chiar în sensul superior mulţi profesori, între cari fostul director Buteanu, se împacă destul de bine cu această idee; ba unul Radu Cuparu, şi-a schimbat numele în acela de „Gedean”, ca să poată scrie mai „patriotică” în foile maghiare. Sunt şi alţii însă cari nu văd lucrurile astfel, şi toate tinerime din şcoală simte ca dânşii. Ei pregătesc altfel de vremuri pentru acest ţinut, care se putea crede, acum câtva timp, copt pentru… De cercul Beiuşului, pe lângă frumoasele sate de care am vorbit se ţine şi  târgul  Vaşcăului, care e dintre cele mai plăcute. Românii nu stau mai bine acolo decât la Beiuş.

Pentru mare încercare de a scoate cel dintâiu deputat român din Beiuş, a fost ales părintele din Şişeşti, Vasile Lucaciu. Anumite consideraţii cari au oprit un timp participarea sa la luptele politice, au tăcut data acesta; pentru public măcar toţi românii se arătau bucuroşi de această candidatură şi se gătiseră a lupta pentru dânsa.

Părintele Lucaciu e un român din părţile Sătmarului, aşa de primejduit supt raportul naţional. A făcut studii înalte de teologie în Roma, de unde s-a întors cu titlul de doctor. A fost preot, apoi profesor la şcoli secundare ungureşti. Vocaţia nu i se desemnează însă atunci. Şi-a luat apoi, lăsând situaţia ce avea în învăţământ, parohia din Şişeşti în aceleaşi părţi ungurene de lângă Ardeal.

De acolo a pornit pentru a lua o parte însemnată la luptă naţională îndârjită de acum zece-cincisprezece ani”. S-a impus de la început prin frumuseţea feţei sale „române”, de cleric catolic/preoţii de pe acolo se poartă raşi ca şi colegii lor romano-catolici/prin siguranţă de sine, prin armonia gesturilor, învăţată la bunele şcoli de predicatori ale Romei, prin „rontunzimea frazei sale şi putinţa de a vorbi curgători şi înflorit asupra chestiilor generale”. Talentul înnăscut şi buna pregătire pentru elocvenţa amvonului au dat românilor de acolo pe cel mai mare orator al lor. Prin acestea însuşiri a căpătat o înrâurire şi o popularitate nemărginită, la care un răsunet e cunoscută doina ce i s-a făcut în anii cât a stat, pe urma procesului Memorandului, la temniţă din Vaţ. Toţi tovarăşii săi au fost puşi în umbră de dânsul, cel mai talentat, dacă nu şi cel mai călduros un suflet şi mai exclusiv naţional.

N-aş zice că aceasta l-a făcut să fie lăsat la o parte atâta vreme cât păr. Lucaciu s-a ocupat de parohia sa şi de redactarea unei „Reviste catolice”, altfel slabe. Desigur că în chestii esenţiale reverendul părinte avea alte păreri decât cele dominante. Oricum, într-o vreme când s-a chemat la o nouă viaţă domnul Şerban din Făgăraş, e o satisfacţie legitimă şi pentru public că părintele Lucaciu apare din nou pe planul întâi.

Doream să intre în Cameră. Talentul său va fi foarte apreciat acoli şi de duşmani. Şi cu înţelepciunea-i necontenit adăugită într-o viaţă de felurite încercări, noul deputat va putea aduce servicii esenţiale neamului, părintele e o figură foarte cunoscută în multe cercuri, acesta face o deosebită bucurie.

Tot dr. N. Jorga în „Neamul Românesc” de la 23 august, sub titlul „Învăţăminte din biruinţa de la Beiuş”, scrie următorul articol: „Am spus într-un alt articol că Beiuşul, unde s-a ales părintele Lucaciu cu o aşa de zdrobitoare majoritate şi în împrejurări, care îndeamnă şi asigură aşa de mult că acest centru bihorean care curte episcopală, are mare proprietate românească, reprezentată prin aceiaşi foarte bogată episcopală românească din Oradea, că are un liceu, şi să adăugim o şcoală mai înaltă de fete, că în clădirile bune şi trainice ale pacinicului oraş să adăpostească mulţi români din inteligenţă”.

Dar nu acesta a făcut alegerea de săptămâna trecută, alegerea care înseamnă o biruinţă măreaţă şi puţin cam neaşteptată de orice cunoscător al lucrurilor. Profesorii liceului ameninţă cu maghiarizarea n-au uitat exemplele lui Butyan Ianos şi ale noului Gedean; oricum ei n-au crezut că trebuie să primejduiască situaţia lor şi a şcolii, la care funcţionează amestecându-se în alegerea, în aceia aveau încredere pe „domnii de român” din Beiuş şi Vascău, pe aceia care-şi i-au unguroaice de nevastă, vorbesc ungureşte în casă şi cresc serioşi candidaţi pentru denaţionalizare supt ochiul zâmbitor al administraţilor, ei se uitau printre rândurile acestora pierduţi, pentru a descoperi câte un om rar prin credinţă şi curajul său, din care să se poată descoperi un stegar pentru luptele naţionale din viitor. Din partea lor, ţăranii erau cercetaţi numai la câţiva ani odată de „corteşi”, agenţii candidaţilor unguri sau ungaro-iudei, care plăteau doi, trei, patru zloţi, pentru „pielea de măgar” a valahului. Unii nu vor fi primit mulţi rămâneau acasă, dar se ducea dăstul pentru a scoate din urnă un necunoscut un duşman, care nu putuse să-şi spuie măcar două vorbe la inimă. Odată ce n-aveau de ales odată ce candidatul român nu venea la dânşii în satul lor, odată ce nu frige pita la masa popii, judelui, învingătorului lor, odată ce se mulţumea să scrie în gazeta pe care n-o ceteau mulţi pe sate, ce voiaţi să facă bieţii de creştini negăjiţi.

De când a venit un om cu trecut, cu fapte, cu ochi şi graiu la dânşii şi le-au vorbit frumos româneşte, ei s-au ridicat ca legiuni deprinse de mult să lupte şi au strigat în auzul celor mari, de cari a…, că şi nu voiesc pe altul decât pe „doftoru Lucaciu, popă românesc”.

 

***

„Neues Pester Journal” dăscăleşte pe deputaţii unguri pentru purtarea lor faţă de deputaţii români spunând că aceasta a contribuit la rezultatul de la Beiuş.

„În camera ungară – zice – a intrat un partid naţionalist care a primit de la alegători mandatul de a reprezenta un program naţionalist”. Platforma pe care se pun deputaţii naţionalişti este discutabilă. Dar armele discuţiei sunt argumentele şi singura tendinţă îndreptăţită a discuţiei este de a convinge pe adversar. Reprezentanţii noştri însă s-au făcut discuţia cu mult mai uşor – comanda: ei nu au căutat să bată pe deputaţii naţionalişti cu argumente, ci cu zbierete şi vocificări.

 

***

S-a aflat şi o foaie maghiară care să arate toate sălbăticiile făcute de unguri. „Nagyvaradi ujsag”, în articolul „După Beiuş” scrie următoarele:

„Un Kardos Arpad, nu e un om cu al cărui nume s-ar putea face politică serioasă în statul acesta. Cu deosebire dacă Vasile Lucaciu este candidatul românilor, care e un om mai cu cultură europeană, cu ştiinţă mare, cu creier impunător, cu inteligenţă modernă, dar mai este şi martir Tancsics Mihaly al românilor. Faţă cu un astfel de bărbat a fost curată neghiobie a candida oameni de pănura lui Kardos”.

Am fost contra măsurilor preventive, cu care au căutat să înspăimânte, să terorizeze pe alegători. A fost de prevăzut că prin acest cinstit guvern a concentrat forţele lor.

Ce s-a întâmplat la Beiuş în ziua alegerii nu se poate descrie. Lucrurile întâmplate trebuie văzute şi înţelese. Într-o parte era armata adunată cu forţă desfrânată, zbierând în dispoziţie ucigătoare, răsculată cu numele lui Kardos, plătită, beată. La vederea acestei tabere nu sa roşit faţa şi m-am ruşinat că sunt ungur. Dimineaţa la 5 ceasuri împărţeau deja agenţii provocatori ai guvernului … cu ridicata. Halasz Lajos era acolo între ei în piaţă şi în buzunarul stâng al pardesiului avea o mare pungă cu parale. În calitate de deputat nu i-a fost ruşine să se prezinte astfel şi să se facă ridicol… pentru că l-au văzut şi ziariştii din capitală şi cei streini şi l-au judecat, şi au zis de un asemenea tempo copilăresc. Afară de aceasta însăşi jandarmii au îndemnat pe flăcăii tărcăieni.

Mergeţi şi atacaţi pe valahi, pentru că avem poruncă, ca orice faptă a alegătorilor kossuthişti să o sprijinim chiar şi cu suliţa.

Că banda aceasta netrebnică, închiriată nu s-a pretat la un măcel îngrozitor, că se mulţumi dispoziţiunilor şi atenţiunii înţelepte, demne şi drepte a lui dr. Velmann Resto.

Domnii mei, oare nu acela e trădător de patrie care aruncă în noroi cinstea steagului unguresc atât de pe faţă, cu mijloace josnice şi necinsteşte mărimea patriei şi a ideilor independente?

De cealaltă parte românii. O mulţime de popor atât de liniştită, atât de paşnică, atât de blândă, atât de flegmatică încât n-am mai văzut la alegeri, deşi am văzut multe alegeri.

Unde se găseşte acum un ziar, care să reproducă aşa cum au decurs evenimentele zilei de alegere? Iată-le:

Au bătut trei ziarişti şi au provocat în piaţă atac din partea jandarmilor – alegătorii partidei lui Kardos. Au voit să spargă cordonul în buna lor dispoziţie de a se bate partizanii lui Kardos.

Au aruncat cu pietre din turnurile bisericilor-partizanului Kardos.

Au deţinut şi insultat deputaţii şi ziariştii – jandarmi.

Au pătruns în comuna Crăsnia, au spart uşile şi au străpuns trei femei şi o copilă de patru ani şi i-au bătut – partizanii lui Kardos. Am văzut cu ochii mei victimele disperate. Anei Borha i-au străpuns capul, aşa că poate niciodată nu se va vindeca. Pe femeia lui Vasile Poruţ şi pe copila de patru ani Floarea Vesea, le-au străpuns în gât. Mariei Vesea i-au rupt mâna în casa ei, mişeii flăcăi tărcăieni, pe lângă asistenţa jandarmilor, pentru că bărbaţii acestor femei au mers să voteze pe Lucaciu. Eu singur n-aş crede, dacă n-aş fi văzut.

Afară de acesta, câte şi câte bătăi, câte deţineri! Dar sunt dator dreptăţii să declar: jur, că dintre alegătorii lui Lucaciu niciunul n-a tulburat ordinea. Mai bine a răbdat poporul acela de slavi oprimat, dar n-a lăsat să-l terorizeze.

 

***

„N. Freie Presse”, în nr. său de la 29 august scrie despre biruinţa de la Beiuş, un lung şi foarte instructiv articol, din care extragem următoarele:

„În comitatul Bihor, al cărui nume trezeşte în orice ungur sute de amintiri din istoria lui naţională, pe care l-au câştigat românii ceea ce constituie totodată o mare înfrângere pe tărâmul luptelor naţionale. Lupta a fost foarte iritată şi în decursul alegerii au fost aprinse multe case”.

Naţiunea ungurească nu va slăbi de sine înţeles în mod esenţial, prin pierderea unui mandat nici nu se decid azi luptele naţionale, ca odinioară pe timpul lui Homer, prin dueluri izolate. Dar creşterea conştiinţei naţionale a românilor care va urma în mod natural chiar în timpul când încă şi azi stăm cu mirare în faţa faptului că o mână de croaţi a fost în stare să împiedice mai multe săptămâni de zile activitatea puternicului parlament ungar.

Mai la vale continuă:

– Naţiunea ungurească s-a izolat cu desăvârşire prin propria ei vină, ea are o politică pe care nu cutează să o urmeze nici statele mai puternice, adică aceea de a fi fără prieteni şi fără aliaţi, azi când toate ţările şi popoarele tind să se asocieze în grupuri de prieteni.

– Un popor care a dus o astfel de luptă bărbătească, cu astfel de conducători, merită să trăiască!

Copiat prin mine, Titus L. ROŞU, după originalul lui Petru E. PAPP, (manuscris împrumutat de autorul „Cronicii”)

Notă: Atunci se cânta poezia:

 

Trăiască dr. Vasile Lucaciu

(Melodia: Hai să dăm mână cu mână)

 

 

Sună buciumul la munte

Vin Românii mii şi sute

În Beiuş din depărtare

Vin cu toţii la votare

Tra-la-la-la

 

Mizieşul vine’n frunte

Cu crengi verzi şi steaguri multe

Săn-Mărtinul umple golul

Iar Delanii vin cu zborul

Tra-la-la-la

 

Negru-i cu preotu’n frunte

Dumnezeu să le ajute

Sohodolul cântând dulce

La Beiuş şi el se duce

Tra-la-la-la

 

Vaşcăuane, Român verce

Tatăl din cer, el te vede

Cum păstrezi al tău renume

Cinstit de întreaga lume

Tra-la-la-la

Tu Luncane de-omenie

Nu’ţi da votul pe sâmbrie

Pentru Lucaciu sari în luptă

Rău în bine el strămută!

Tra-la-la-la

 

Cirşciorene viţă bună

N’aştepta să ţi se spună

Cine-i Lucaciu! Ce doreşce

Credinţa Tu ţi-o păzeşte!

Tra-la-la-la

 

La Călugări suflă ventul

Bucură-se şi pămentul

Lucaciu al nost când păşeşte

La hotar şi ne grăieşte

Tra-la-la-la

 

Câmp, Coleştii şi Poiana

Stau şi ele toate gata

Ca să plece la votare

Pe-a lui Lucaciu nume mare

Tra-la-la-la

Cărpinetu’, sat de frunte

Ştie bine cum să lupte

Pentru drepturi şi naţiune

Pentru limba noastrei nume!

Tra-la-la-la

 

Cei de pe valea Baiţei

Mânaţi de-amarul vieţii

Caută-şi şi ei lecuire

Între-a noastre dese şire

Tra-la-la-la

 

Iar în cercul Dumbrăvani

Şase sate, toţi sermani

Resăriţi din codri verzi

Cinste de la ei să’nveţi!

Tra-la-la-la

 

Şase sate, ce-au legat

La Rieni notariat

Vin i ele’n voie mare

Pentru Lucaciu la votare!

Tra-la-la-la

 

Lăzureni şi cusiiş

Bălaleni şi Hinchiriş

Bravi aţi fost voi totdeauna

Arătaţi-ve ş’acum!

Tra-la-la-la

 

Din Petroasă până’n Sebis

Trece carul greu pietriş

Vine Lucaciu iar la voi

Să ve scoată din nevoi!

Tra-la-la-la

 

Bineşelane, Cresuiene

Nu lăcomi tu la pene

Fie albe, fie roşii

Frunze verzi purtau strămoşii

Tra-la-la-la

 

Nimoeşti şi Curăţele

Nu’s ei făcători de rele

Ved doar cum vecinul Burda

Respinge banul lui Iuda

Tra-la-la-la

 

Cărbunarii şi Budurasa

Seliste, Talp, Teleciu Saca

Aşceaptă cu nerăbdare

Ziua cea de luptă mare!

Tra-la-la-la

 

Chăbeştii şi Meziadul

De te-ai înfrăţi cu iadul

Nici atuncia nu-i poţi rupe

Cu mite şi vorbe multe

Tra-la-la-la

 

Ei cu toţii şciu prea bine

Cine-i Lucaciu de-unde vine

Ştim că el e cel dintâi

Dintre toţi Românii vii

Tra-la-la-la

 

Frunză verde de secară

Toţi cu Lucaciu votăm iar

Cine n’o vrea să ne-asculte

Nici D-zeu nu’i ajute!

Tra-la-la-la

 

Haidaţi dară fraţi cu toţii

Că ne-ar blăstăma nepoţii

Şi ne-ar râde lumea’ntreagă

De-ar fi altul să se-aleagă!

Tra-la-la-la

 

Nu ne trebe nicio mită

Că legea noastră’i cinstită

Ş’am dori şi noi odată

S’o spălăm ruşinea toată

Tra-la-la-la

 

Nici pe sute nici pe mii

Nu ne dăm ai noşti copii

Tot Românul să grăiască

Dr. Lucaciu să trăiască!

Tra-la-la-la

Omagiu părintelui dr. Vasile Lucaciu

Col.(r) Ioan Bota

 

A reconstrui tabloul epocii în care a trăit şi a luptat părintele dr. Vasile Lucaciu şi a-l surprinde pe erou în prim-planul acestuia, este infinit mai greu şi mai delicat decât a vorbi despre o lecţie de istorie generală, unde eroii anonimi sau individualizaţi se suprapun şi se contopesc. Greutatea vine şi de la faptul că valori umane precum părintele dr. Vasile Lucaciu, nu-şi pierd din măreţie odată cu timpul. Dimpotrivă, vremea, pe măsură ce curge inexorabil, selectează tot mai riguros şi ridică la dimensiuni hiperbolice Omul Lucaciu, cu tot ceea ce a lăsat el moştenire Poporului Român

Această logică a istoriei este supradimensionată când este vorba de Oameni Drapel. “Frământarea politică a românilor – spunea Octavian Goga – încătuşaţi de Imperiul Austro-Ungar … se confundă cu zbuciumul său personal. În această vreme, oriunde a fost Ardealul Luptător, oriunde s-au afirmat drepturile lui la existenţă, fie că s-au răscolit valorile sentimentului popular, dincolo sau dincoace de Carpaţi, fie că s-au agitat adevărurile în faţa duşmanului sau în obrazul umanităţii, oriunde a fost risipire de energie, oriunde au fost suferinţe pentru Neam, pretutindeni părintele dr. Vasile Lucaciu a fost în primele rânduri”.

Viaţa şi activitatea părintelui dr. Vasile Lucaciu a fost mai mult decât clocotitoare. Indiferent că folosea cuvântul ce străbătea văzduhul ca un dangăt de clopot uriaş, ori binecuvânta cu sfânta cruce în mână, sau scria cu pana, el n-a avut alt ţel decât acela de a-şi apăra Neamul şi credincioşii în faţa abuzurilor ungureşti şi de a lupta pentru făurirea României Mari.

“Cu faţa lui de romană frumuseţe – spunea Nicolae Iorga – cu trupul de atlet, cu glasul tunător, cu mişcarea poruncitoare a braţului, Vasile Lucaciu era un om ca oricare şi avea o mare dovadă de înţelepciune, nu şi-a dat osteneala să pară a fi mai mult decât era”.

Personalitate politică complexă a epocii sale, dr. Vasile Lucaciu, s-a situat în prim-planul marilor evenimente sociale, politice şi naţionale, valorificând la maximum condiţiile existente pentru cauza poporului român. A ştiut mai bine decât nimeni altul să conceapă soluţii realiste, specifice de la caz la caz şi pe care  le-a integrat în ansamblul strategiei şi tacticii generale, în vederea realizării obiectivelor propuse.

Preotul şi omul politic au făcut casă bună în cadrul aceleaşi persoane întrucât, nu de multe ori, a folosit biserica pentru a-şi expune cu propriile argumente ideile mobilizatoare pentru pregătirea şi înfăptuirea Marii Uniri.

Participant activ la realizarea şi activarea Memorandumului (1892), alături de Ioan Raţiu şi George Pop de Băseşti, la activarea spiritului politic al românilor transilvăneni (în cadrul Conferinţei de la Sibiu din anul 1905),Vasile Lucaciu a acţionat ca nimeni altul pentru a sluji interesele neamului în perioada în care a fost pregătită Marea Unire. Încă de la începutul primului război mondial a militat în direcţia intrării României în război alături de Antanta. A participat în calitate de preşedinte al “Ligii pentru unitatea politică a tuturor românilor” la diferite manifestaţii şi activităţi politice. Din vara anului 1916 acţionează şi de la tribuna parlamentului României, având rolul, conform lui Octavian Goga, “de factor determinant al ideii care trebuia să aprindă flacăra războiului de dezrobire, dar salvând în acelaşi timp pe seama umanităţii şi demnitatea românismului din Ardeal”.

Odată cu intrarea României în război alături de Antanta, la 14 august 1916, Vasile Lucaciu a depus mari eforturi pentru organizarea celor 25.000 de transilvăneni refugiaţi în România, într-o unitate de voluntari ai armatei române precum şi a prizonierilor de război ardeleni, din Rusia, Italia, Serbia şi Franţa, înrolaţi iniţial în armatele austro-ungare. Această iniţiativă, de cuprindere a românilor transilvăneni şi bucovineni în rândurile armatei române şi lupta efectivă cu arma în mână pentru libertate naţională, au creat premisele pentru succesele din vara anului 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În noile condiţii istorice, constatând că propaganda noastră în străinătate era foarte slabă, guvernul român a decis să trimită în mai multe state aliate sau neutre (Franţa, Rusia, S.U.A, Italia, Anglia, Elveţia) misiuni politice, cu scopul de a face cunoscute revendicările noastre în Occident. Una din primele acţiuni în această direcţie a reprezentat-o trimiterea de către guvernul român în aprilie 1917 a unei Misiuni Patriotice Naţionale neoficiale în S.U.A avându-1 în frunte pe Vasile Lucaciu. Alegerea acestuia nu a fost întâmplătoare, în contextul în care părintele Lucaciu îi avea stabiliţi acolo pe Constantin Lucaciu, fratele său, pe fiul său, Epaminonda Lucaciu şi pe cumnatul său, Gheorghe Barbul. Vasile Lucaciu s-a bucurat de o largă audienţă nu numai în rândul românilor din America, ci şi în ale unor largi cercuri politice americane, reuşind să prezinte cu mare succes dezideratele naţionale ale poporului român, legitimitatea făuririi statului naţional unitar, liber şi independent.

Încheindu-şi activitatea peste Ocean, Vasile Lucaciu a plecat la Paris, căci în acest loc se va concentra de acum înainte activitatea politică mondială. În Franţa, bătălia politică dusă de către români a avut ca port-drapel pe neobositul Vasile Lucaciu. Aici au fost puse bazele, la 6 septembrie 1918, a “Consiliului Naţional Român”, în vederea coordonării luptei naţionale a românilor. Noul organism politic creat a dat noi dimensiuni manifestărilor româneşti pe linia desăvârşirii statului naţional unitar.

În aceeaşi direcţie naţională a acţionat în Italia şi Elveţia, luând parte şi aici la multe manifestări politice.

După o activitate laborioasă care implica şi contacte cu delegaţia română de la Conferinţa de Pace de la Paris, care a pus capăt primului război mondial, Vasile Lucaciu s-a reîntors în ţară în toamna anului 1919, unde i s-a făcut o primire impresionantă. La Gherla, Dej, Satu Mare, Baia Mare, ca şi la Şişeşti, peste tot, a fost întâmpinat cu multă căldură.

Deşi istovit de drumuri, slăbit de boala de inimă ce se agrava din zi în zi, Vasile Lucaciu a participat pe măsura puterilor sale, la viaţa politică a ţării, mai întâi la câteva şedinţe ale Consiliului Dirigent (al cărui membru a fost), apoi în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1919. Pe baza unui program electoral minimal, Vasile Lucaciu a fost ales deputat în primul parlament al României Mari, făcând parte din secţiunea I a Camerei Deputaţilor, alături de mari oameni politici şi de cultură: Vintilă Brătianu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Gheorghe Cristescu, Ion Agârbiceanu, Grigore Iunian, Aurel Lazăr etc.

Consecvent opiniilor sale de unitate desăvârşită a naţiunii, Lucaciu a înţeles că în noile condiţii istorice date de reîntregirea ţării, se impunea mai mult ca oricând o activitate convergentă a tuturor forţelor la nivelul întregii ţări, pentru consolidarea edificiului statal, pentru consistente reforme economice şi politice, pentru dezvoltarea culturii naţionale şi întărirea suveranităţii României în conceptul popoarelor lumii.

Uneori Istoria recompensează pe vizionari. Părintele dr. Vasile Lucaciu, după făurirea României Mari, a fost ales deputat în Parlamentul României, în 1919-1920-1922. Ba mai mult, poporul i-a închinat încă din timpul vieţii, ode, doine, intrând astfel în constelaţia eroilor legendari ai Ţării.

Din vizitele pe care le-am făcut la Şişeşti am constatat că „Doina lui Lucaciu” a devenit pentru şişeşteni un adevărat imn naţional. Versurile Doinei sunt cutremurătoare:

 

Cântă-o mierlă prin păduri,

Robu-i Lucaci la unguri

Pentru sfânta libertate

De care noi n-avem parte!

 

Nu fi mierlă, supărată,

Nu-i robia ne-ncetată;

Vine dalba primăvară,

Fie-va Lucaci liber iară!

 

Nu suspină în zadar,

Du-mi-te pân’ la Sătmar,

Unde-i Lucaci la-nchisoare,

Nu vede nici cer, nici soare

 

Du-te şi te pune-ndată

La fereastra-i încuiată

Şi-i spune închinăciune

De la-ntreaga naţiune

 

Spune-i multă voie bună

Şi că-i împletim cunună,

O cunună-n trei culori

Din mai multe dalbe flori

 

Că el bine s-a luptat

Ca român înflăcărat,

Pentru ţară şi naţiune

A pretins el multe bune!

 

Spune-i, mierlă dragă, spune-i

De la-ntreaga naţiune

Că noi toţi îl iubim,

Pentru el în foc sărim.

 

Seghedine, Seghedine,

Dumnezeu cum te mai ţine,

Mureş, Tisa până când

Te mai rabdă pe pământ?

 

Fie-va Lucaci liber iară,

Pentru noi în astă ţară

Până-i viu nu-l părăsim

Mai bine toţi ne jertfim.

 

În anul 1922 părintele dr. Vasile Lucaciu a trecut în eternitate. Corpul neînsufleţit a fost transportat cu trenul de la Satu Mare la Baia Sprie. Aici, sicriul a fost aşezat într-un car tras de trei perechi de boi, ajungând în ziua de 1 decembrie la Şişeşti, unde a fost aşteptat de peste 15.000 de români ca să-l conducă la ultimul locaş, în Biserica pe care el a construit-o.

Omagiul Ţării şi al Naţiunii Române i-a fost adus de Ionel I.C. Brătianu – Primul Ministru al României. Pe sicriu a fost aşezat “Marele Cordon al Ordinului Steaua României”, iar Episcopul greco-catolic de Gherla – Iuliu Hossu – i-a conferit “Post-Mortemn” rangul de “vicar Episcopal”.

Glorie eternă părintelui doctor Vasile Lucaciu!